Autoturismele “electrificate” au înregistrat o creştere a înmatriculărilor de 19,5% în martie 2025, faţă de aceeaşi lună din 2024, marjă în care autoturismele electrice 100% au raportat o scădere de 58,8% şi o cotă de piaţă de 2,7%, arată datele Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Luna martie marchează a treia lună consecutivă catastrofală pentru electromobilitate în România, cu o cotă de piaţă a autoturismelor electrice de doar 2,7%. Este un semnal de alarmă puternic: fără creşterea ecotichetului la 8.500 de euro şi fără o etapizare clară a acestuia până în 2030, care să ofere consumatorilor predictibilitate, riscăm să rămânem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la adopţia vehiculelor electrice.
La nivel general, în perioada de referinţă, înmatriculările de autovehicule noi au crescut cu 3,3% faţă de luna martie a anului 2024, însă au scăzut 12,9% în comparaţie cu februarie 2025.
De asemenea, în cea de-a treia lună acestui an, au fost consemnate 9.850 de autoturisme noi înmatriculate, mai mult cu 10,4% faţă de intervalul similar din 2024.
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna martie a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină înregistrează au crescut cu 26,5%, faţă de perioada similară din 2024, ajungând, astfel, la o pondere de 62,5%. În schimb, autoturismele echipate cu motoare diesel plus mild hybrid diesel au raportat o scădere de 42,2%, cu o cotă de 11,3% din total.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) deţin în a treia lună a anului 2025 o cotă de piaţă de 25,6%, care depăşeşte cu 14,3 puncte procentuale cota deţinută de motoarele diesel (categoria diesel include şi motorizările mild hybrid diesel).
Pe segmente, autoturismele full electrice deţin o cotă de 2,7% din piaţă, în luna martie a anului 2025, faţă de martie 2024, când reprezentau 7,3%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid deţin o cotă de piaţă de 5,1%, faţă de martie 2024, când reprezentau 4,9%.
În primele trei luni ale anului 2025, primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring, cu 1.013 unităţi şi o scădere de 17,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3 cu 162 unităţi şi Leapmotor T03 cu 132 unităţi.
În ceea ce priveşte autoturismele Plug-in, top 3 modele din primul trimestru al anului 2025 este condus de: Ford Kuga cu 71 unităţi şi o creştere de 9,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmat de Volkswagen Golf cu 139 unităţi şi Toyota RAV4 cu 91 unităţi.
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 al primului trimestru: Dacia Duster cu 915 unităţi, urmat de Toyota RAV4 cu 725 unităţi şi Toyota Corolla cu 694 unităţi.