Șefii Dacia au spus în repetate rânduri că o mutare a producției actualei generații Spring ar fi imposibilă, pentru că mașina a fost gândită și dezvoltată într-un ecosistem din China, care nu poate fi mutat sau reprodus cu ușurință în Europa. Iată însă că există o ipoteză interesantă a unei mutări grăbite a acestui model, la câțiva pași de România.
Renault are în Slovenia o fabrică în care a produs, până de curând, modelul Twingo, inclusiv electric, împreună cu Smart ForFour, iar în prezent mai produce aici doar modelul Clio într-un volum redus.
Fabrica Novo Mesto din Slovenia va fi cel mai probabil locul în care va fi produs viitorul Twingo, anunțat de Renault ca mașina electrică „sub 20.000 de euro”, însă startul producției ar urma să fie abia în 2026 – 2027. Până atunci, publicația franceză L’Argus susține că liniile de producție din Slovenia ar putea fi utilizate pentru asamblarea lui Spring.
Evident că acesta nu ar putea fi fabricat de la zero, având în vedere faptul că toți furnizorii se află în China, iar una dintre liniile cele mai importante pentru un automobil, presa destinată caroseriei, are nevoie de un timp foarte mare de montaj. Însă soluția vehiculată este asamblarea mașinii din SKD-uri, similar produselor de la IKEA, ca să dăm un exemplu la îndemână.
Pentru industria auto nu este un proces neobișnuit, fiind numeroase cazurile de automobile care sunt produse într-o parte a lumii și asamblate într-o altă parte a lumii, din componente semicomplete sau complete. Setul se numește în engleză Semicomplete Knocked Down Kit, ceea ce înseamnă că sunt expediate într-o cutie aproape toate componentele de caroserie și tren de rulare, pentru ca în uzina finală să fie asamblate și trimise către dealeri.
Dacă ar apela la această soluție, Dacia ar scăpa de tarifele vamale, atât de cei 10% pe care mașina îi suporta înainte de 5 iulie, cât și de cei 20,8% pe care trebuie să-i plătească după această dată. În plus, mașina nu ar mai fi vizată de sancțiunile din Franța, de exemplu, care a fost cea mai mare piață a acestui model până în luna decembrie 2023, când au fost eliminate de la subvenționare toate vehiculele produse în China.
Cât de realistă este această soluție? Dacia Spring mai are de „trăit” încă aproximativ trei ani, până la lansarea unei posibile noi generații, dacă va mai veni vreuna. În condițiile actuale, mașina a devenit necompetitivă în raport cu Citroen e-C3, în primul rând, și va fi concurată și de Fiat Panda EV. Alte modele din China și din Coreea, care se pregătesc să fie lansate, ar putea pune în pericol existența lui Spring, pe piața din Europa.
În același timp, chiar dacă soluția unei linii de producție bazată pe SKD-uri este una mai rapidă, ea nu poate fi implementată peste noapte, fiind nevoie de un timp suficient de mare pentru a putea retehnologiza liniile din Slovenia.
Până la luarea unei decizii privind actuala generație Spring, reprezentanții Renault trebuie să ia o decizie privind viitorul modelului Spring, care ar urma să fie construit tot în Novo Mesto, Slovenia, împreună cu Twingo, dacă rețeta economică va mai fi posibilă. Ce este cert este că Dacia se află, împreună cu Renault, sub presiunea limitărilor CAFE, care au făcut tot mai dure limitele de emisii ale flotelor vândute, iar vânzările Spring au susținut foarte bine, până acum, respectarea acestor limite.
Dacă vânzările Spring se vor reduce masiv, Dacia ar putea fi nevoită să plătească despăgubiri uriașe către Comisia Europeană.
Dacia a lansat în această primăvară face-liftul Spring, cu prețuri mult mai mici decât cele din 2023, odată cu introducerea unor modificări estetice și funcționale, în special la interior, ale modelului electric. Chiar și cu aceste reduceri, prețul a rămas peste cel de la lansarea in 2021, când Spring devenea cea mai ieftină mașină electrică din Europa.