La câteva săptămâni după ce Consiliul European și-a dat acordul pentru ca noile standarde de depoluare pentru vehicule Euro 7 să rămână foarte asemănătoare cu Euro 6, Parlamentul European a avizat și el inițiativa legislativă.
Parlamentul European s-a alăturat Consiliului European pentru a aproba o versiune mai puțin drastică a normelor Euro 7 pentru vehicule. Cele două instituții ale Uniunii Europene vor trebui să negocieze acum cu Comisia Europeană și statele membre varianta finală a măsurilor de depoluare.
Parlamentul European a adoptat o propunere mai puțin ambițioasă decât cea inițială în privința normelor de depoluare Euro 7. Deși, inițial, noile standarde stabilite de Comisia Europeană erau foarte drastice, presiunile unor state membre și cele exercitate de puternicul grup de lobby al industriei auto, ACEA (asociația Constructorilor Europeni de Automobile) au avut succesul așteptat.
Parlamentul va intra acum în negocieri cu Comisia Europeană și Consiliul European pentru a stabili documentului final. Cum însă Consiliul și-a dat deja acordul asupra standardelor „îmblânzite” aprobarea proiectului pare o simplă formalitate și ar putea veni până la începutul anului 2024.
ACEA, precum și state europene precum Italia, Cehia sau chiar România au susținut că normele inițiale propuse de Comisie ar fi fost prea costisitoare. Opozanții unor norme Euro 7 foarte drastice susțin că, având în vedere existența unui termen limită (2035) pentru comercializarea în UE a mașinilor cu emisii de CO2, investițiile pentru o depoluare agresivă precum cele impuse de prima variantă Euro 7 ar fi inutile și ar aduce doar beneficii marginale.
Drept urmare, parlamentarii europeni au votat joi o formă a noilor standarde Euro 7 care păstrează în esență limitele existente în cazul Euro 6, dar include, de asemenea, pentru prima dată, limite privind emisiile de particule provenite de la sistemul de frânare și anvelope.
Pe lângă această concesie făcută producătorilor de vehicule și, în final, cumpărătorilor care nu vor mai trebui să achite – prin prețul puternic majorat al vehiculelor – costurile depoluării agresive, Parlamentul European a acordat și un termen mai lung de implementare. Mai exact, dacă în variata inițială normele Euro 7 trebuiau să intre în vigoare la mijlocului lui 2025, în noua formă acestea ar trebui aplicate nu mai devreme de 2026.
În urma votului din Parlamentul European, raportorul Alexandr Vondra a declarat că prin noua formă a standardelor Euro 7 a fost realizat „cu succes un echilibru între obiectivele de mediu și interesele vitale ale producătorilor. Ar fi contraproductiv să implementăm politici de mediu care dăunează atât industriei europene, cât și cetățenilor săi. Prin compromisul nostru, servim interesele tuturor părților implicate și ne ferim de pozițiile extreme”.
Totodată, ACEA, grupul de lobby al constructorilor auto europeni, a anunțat că poziția Parlamentului reprezintă „o abordare mai realistă a Euro 7” decât propunerea inițială a Comisiei. „Euro 7 vine totuși cu un preț ridicat și într-un moment critic al transformării industriei”, susține asociația producătorilor auto.
În schimb, grupul de lobby al ecologiștilor, Transport & Environment, a descris poziția Parlamentului privind Euro 7 ca fiind „mai mult decât inutilă. (…) Parlamentul UE a susținut un așa-numit standard Euro 7 care nu reușește să crească în mod semnificativ protecția cetățenilor în fața poluării aerului prin comparație cu Euro 6”.
Noul regulament Euro 7 a fost adoptat de Parlamentul European cu 329 de voturi pentru, 230 împotrivă și 41 de abțineri.