Agenția responsabilă cu vehiculele cu motor din California (DMV) a notificat filiala General Motors că „suspendă permisele de desfășurare a vehiculelor autonome și de testare fără șoferi ale Cruise, cu efect imediat” ca urmare a mai multor accidente, potrivit AFP.
DMV invocă un „risc nerezonabil pentru siguranța publică” și precizează că nu există „un termen fix pentru suspendare”. Cruise poate continua să își testeze vehiculele cu un șofer de sigura.
„DMV a furnizat Cruise pașii necesari pentru a solicita restabilirea licențelor sale suspendate, pe care DMV nu le va aproba până când compania nu va îndeplini condițiile cerute spre satisfacția departamentului”, mai precizează autoritatea.
La începutul acestei luni, în San Francisco, o mașină fără șofer Cruise a trecut peste un pieton care tocmai fusese lovit de un alt vehicul, condus de o persoană. Victima a fost spitalizată în stare critică, potrivit pompierilor, iar Cruise a precizat marți, într-un comunicat referitor la incident, că „speră ca aceasta să se recupereze complet”.
Filiala notează că „șoferul uman responsabil de accident nu a fost găsit”. „Siguranța se află în centrul a tot ceea ce facem la Cruise – dorim să reducem semnificativ numărul de persoane rănite și ucise în fiecare an pe drumurile noastre”, a subliniat Cruise.
Waymo și Cruise sunt două start-up-uri care au primit permisiunea de a oferi servicii comerciale de robotaxi în San Francisco, însă doar în anumite zone și în anumite intervale de timp.
Echipate cu camere de luat vederi și lidar (lasere de detecție), taxiurile electrice autonome ale Waymo (Google) și Cruise (General Motors) au cucerit San Francisco începând de anul trecut, stârnind dezbateri tot mai intense cu privire la progresele pe care le fac și la riscurile pe care le prezintă.
În august, Agenția californiană de transport a acordat celor două companii permisiunea de a-și extinde serviciile cu plată în oraș. Dar, la scurt timp după aceea, autoritățile de circulație au cerut Cruise să își reducă la jumătate flota din San Francisco (50 de mașini active ziua și 150 noaptea), în timp ce a investigat două coliziuni, inclusiv una cu o mașină de pompieri.