Groupe Renault România a inaugurat azi, 28 iunie, noul său sediu, Renault Bucharest Connected, în cadrul unei ceremonii la care au participat Thierry Bolloré, Director General al Groupe Renault și Prim-Ministru al României, Viorica Vasilica Dăncilă.
În cei 20 de ani de la preluarea Dacia de către Renault (1999), Groupe Renault România a continuat investițiile, astfel că, în prezent, are toate activitățile specifice unui constructor auto. Până acum, o parte a acestora, printre care design-ul, ingineria, divizia comercială, serviciile de business și funcțiile suport funcționau separat, în cinci sedii diferite din București. În cadrul unui amplu proiect de management, ca axă de dezvoltare, Groupe Renault România a anunțat încă din 2016 construirea unui nou sediu în capitală. La puțin timp după aceea, avea și un nume, ales de angajați: Renault Bucharest Connected care exprimă apropierea echipelor, dar și instrumentele digitale pe care le au la dispoziție pentru a fi conectați în permanență.
Unul din cele mai atractive sedii din București
Renault Bucharest Connected oferă angajaților un mediu de lucru agreabil, dar și posibilitatea de a interacționa unii cu alții, în proximitate, beneficiind de instrumente și tehnologie digitală modernă.
Spațiile de birouri sunt construite și amenajate la standarde moderne. Designul are linii minimaliste și o cromatică care integrează armonios culorile mărcilor grupului (albastru, galben, roșu), materialele sunt ecologice și piesele de mobilier, ergonomice.
Angajații Groupe Renault România sunt expuși unei experiențe multiculturale și au oportunități diverse de dezvoltare. Din 2 000 până în prezent, 8,9 milioane de ore de formare au fost dedicate angajaților.
Compania dezvoltă relații cu 15 universități din România, contribuind la dezvoltarea tinerilor și la inserția lor profesională.
„România este o sursă de competențe și talente. Cei 18 800 de angajați ai Groupe Renault România
contribuie la nivel mondial cu pasiune la povestea de succes pe care o semnează. Gama Global Access din care face parte și Dacia este fabricată în 11 uzine la nivel internațional, pe 4 continente. Este o provocare permanentă pentru fiecare dintre noi. Din 1999 până în prezent, am investit 3 miliarde de euro”, a declarat Christophe Dridi, Președinte-Director General Dacia și Director General Groupe Renault România.
Finalizat la doar doi ani după ce s-a pus „prima piatră” a fundației (2017), Renault Bucharest Connected are două clădiri, una găzduiește echipele Renault Design Central Europe, iar cealaltă atelierele de inginerie.
Un Centru de Design cu echipamente noi
Noul centru de Design din București dispune de o suprafață mult mai mare și echipamente noi (ex. aparat de frezat, cabină de vopsitorie). Va continua să realizeze design-ul pentru vehicule cu vocație mondială, cu ajutorul celor patruzeci de angajați ai săi (care se ocupă de design, de modelare fizică și digitală).
Cu ocazia inaugurării acestui nou centru de design din București, angajații au pregătit un model Duster – un exercițiu de stil, vehiculul având un look gata de aventură. Duster este modelul iconic al mărcii Dacia, care se bucură de succes mondial, încă de când a fost lansat, în 2010.
Regruparea într-un sediu unic a echipelor centrului de design și inginerie ușurează fluidizarea și eficiența comunicării în cadrul proiectelor.
Prima clădire din România care primește certificare verde
Clădirea RBC este încadrată în clasa A, respectând normele de calitate pe care această clasă le impune. În plus, este prima clădire din România care a obținut certificările „verzi” BREEAM la nivel Excellent și EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies). Clădirile care primesc această certificare au un consum de energie redus cu aproape o treime și o economie de apă de aproximativ 50% în comparație cu o clădire obișnuită, având un impact pozitiv asupra mediului.
Cele două atrium-uri generoase oferă un plus de lumină naturală în spațiile de birouri, reprezentând un beneficiu atât pentru starea de bine a angajaților, cât și pentru reducerea costurilor de întreținere. Mai mult, acest lucru este amplificat și de fațada de sticlă a clădirii, proiectată astfel încât să minimizeze pierderea de căldură pe timpul iernii.
- – Future-Ready At-Scale-Transformation – Transformare la scară largă pregătită pentru viitor
Lansat la începutul anului, FAST este un program de transformare ambițios pentru toate sectoarele companiei. Ilustrează capacitatea grupului de a se transforma, inovația fiind în ADN-ul grupului de peste 120 de ani, precum și viziunea fermă pe care o are asupra rolului în orașele de mâine, în special în smart cities.
- Un mod de funcționare de tip „start-up”, aplicat întregii companii, inedit pentru un grup de această anvergură. În 2021, Groupe Renault va fi transformat 100 %.
- Atenție tot mai mare acordată satisfacției clienților, așteptărilor lor de astăzi și de mâine.
- Metode noi mai agile (competențe noi și formări asociate) pentru a oferi produse și servicii avansate (accelerare digitală, reducerea ciclurilor de dezvoltare a produselor etc.).
- Un program de transformare în centrul obiectivelor planului strategic Drive The Future, cu orizont de timp 2022.
Beneficii în RBC
- Restaurant cu terasă – capacitate 800 de locuri
- Cafenea
- Sală de gimnastică dotată cu vestiare și cabine de duș
- 2 Cabinete medicale
- Learning Hub – centru de dezvoltare și formare
- Amfiteatru, spațiu de conferințe și evenimente – capacitate 350 de locuri
- Creative Lab – hub de inovație
- Imaginarium – spațiu destinat workshop-urilor și expozițiilor, dotat cu blibliotecă
- Showroom Dacia Renault pentru achiziția de vehicule destinat exclusiv angajaților
- 1 000 de locuri de parcare în interior și exterior
- Zone de parcare pentru biciclete si motociclete
- Spații verzi în exterior – aprox 1000 de copaci au fost plantați prin acțiuni de voluntariat ale angajaților
- Stații de încărcare pentru VE