Reprezentanții Volkswagen au confirmat oprirea producției Polo, peste numai un an, într-o discuție cu sindicatele, potrivit informațiilor publicate de presa germană, care susține că argumentele țin de mai mulți factori, însă cel mai important este legat de necesitatea transformării uzinei din Pamplona, Spania, într-una electrică.
Volkswagen Polo se va alătura modelelor de clasă B care vor dispărea din peisajul auto european în următorii ani, precum Fiat Punto, Ford Fiesta și, probabil, Renault Clio și Seat Ibiza, iar din segmentul premium Audi A1. Decizia, anunțată de șefii VW într-o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor, vine ca urmare a costurilor tot mai mari de producție generate de legislația privind emisiile, care va conduce la creșterea foarte mare a prețului unui astfel de model și la diminuarea la maxim a profitului pe care îl poate genera.
„Cu aceeași bani poți dezvolta un model compact pe care îl vinzi mai scump”, explica recent unul dintre reprezentanții industriei auto europene. Dar cel mai important pentru VW este, în contextul trecerii la propulsia electrică, faptul că pregătește deja un model similar cu baterii, anticipat de conceptul ID.2all, care se va numi ori ID.2 ori ID.Golf. Locul în care acesta este produs în prezent, uzina Navarra din Pamplona, Spania, va face parte dintr-un hub de electrificare al grupului VW, iar acolo se vor derula investiții importante pentru transformarea uzinei. Singura problemă rămâne faptul că, până la lansarea lui ID.2, în 2025, VW va rămâne fără un model pe segmentul subcompact. Șeful mărcii VW, Thomas Schafer, avertizase nu cu mult timp în urmă că intrarea în vigoare a normelor de emisii Euro 7, așa cum au fost propuse de Comisia Europeană, va crea probleme industriei din cauza costurilor necesare pentru dezvoltarea de noi motoare. Din acest motiv, a mai spus Schafer, modelul Polo este condamnat să dispară din Europa. „Motoarele cu combustie de mici dimensiuni vor deveni prohibitiv de scumpe” a declarat Schafer la evenimentul de lansare al lui ID.2all.
Pe de altă parte, modelul VW Polo nu va dispărea de pe alte piețe ale lumii, unde nici reglementările legte de emisii, nici cele care impulsionează electrificarea nu sunt atât de dure precum în Europa. Polo va fi în continuare produs în Africa și va fi vândut pe piețele pe care VW este prezent, și după 2024. În uzina Navarra vor fi produse în continuare, și după 2024, modelele T-Cross și Taigo, care se vând foarte bine în Europa și vor primi, anul viitor, spațiu suplimentar de producție, urmând ca acesta să se reducă începând din 2025, odată cu startul producției primelor automobile electrice. VW Polo a fost în 2022 al șaptelea cel mai vândut model subcompact din Europa, cu 113.600 unități înmatriculate, aproximativ jumătate din volumul vândut de liderii Peugeot 208 și Dacia Sandero, cu câte 200.000 fiecare. Vânzările lui Polo au scăzut în 2022 cu aproape 40%, în special din cauza crizei de semiconductori