AutoReport.ro a pus pentru prima dată mâna pe cel mai tare SUV produs vreodată de compania Volvo – XC90. Pentru prima dată, modelul pare că sare din clasa premium și se duce spre cea de lux, fiind blindat cu tehnologie.
Pentru acest test nu prea am ieșit cu acest model pe off-road încercând să înțelegem, de ce publicul urban ar cumpăra un SUV de asemenea dimensiuni. Astfel, am mers cu XC90 preponderent pe asfalt și prin oraș.
Este greu să intri în segmentul SUV-urilor premium care ajung și în zona de lux. Aici este o clientelă destul de pretențioasă, dar ni se pare că Volvo a reușit. Designul lui XC90 este foarte interesant, pornind de la luminile de zi în forma literei T și ajungând la liniile frumos conturate, dar care inspiră masivitate.
Noi am avut la test versiunea diesel cea mai puternică D5 cu un motor diesel de 2 litri și 224 CP. Acesta produce și un cuplu de 470 Nm. Acest motor a fost cuplat la o cutie automată cu 8 trepte provenită de la Aisin. În această combinație, SUV-ul este destul de rapid, ajungând la 100 km/oră în doar 7,8 secunde. Ținuta de drum este una foarte bună pe asfalt. În scurtele incursiuni în offroad, sau la întâlnirea cu denivelări mai mari suspensia ni s-a părut mai zgomotoasă decât cea a unor modele similare.
În interiorul modelului testat este suficient loc pentru 7 persoane. Astfel, SUV-ul premium devine o familistă convinsă. Designul interior este foarte modern acum pe acest model. Materialele folosite sunt premium, la fel și finisajele. Pe consola centrală avem o tabletă imensă care oferă toate informațiile necesare. Mai adăugăm și instrumentarul de bord complet digital și avem imaginea unul model extrem de avansat din punct de vedere tehnologic.
Compania Volvo rămâne una de vârf în domeniul siguranței active. Pe lângă sisteme care deja au devenit banale pentru suedezi și sunt prezente și la ceilalți, XC90 aduce ceva nou. Trei inovații sunt mai importante: frânare automată la pietoni, biciclişti şi animale, un sistem care detectează momentul în care maşina iese de pe carosabil şi pregăteşte pasagerii de impact şi mai există, în premieră, un element metalic aşezat de lungul spătarului scaunelor protejează pasagerii în cazul răsturnărilor sau a opririlor bruște urmate de elevarea mașinii în aer.
Volvo XC90 D5 Momentum
0–100 km/h în 7,8 secunde
Viteza maximă 220 km/h
L/l/h (mm) 4.950/1.931/1.775
Masă proprie (kg) 2.030
Cilindree (cmc) 1.969
Putere (CP/rpm) 225 la 4.250
Cuplu (Nm/rpm) 470 la 1.750
Consum mediu 7 l/100km
Cutie de viteze – automată cu 8 trepte