Volkswagen şi principalul acţionar al său au ajuns la un acord preliminar pentru listarea Porsche, deschizând calea către o înţelegere despre care investitorii speră că va debloca valoarea mărcii de maşini de lux şi ar putea fi unul dintre cele mai mari debuturi bursiere din lume, transmite Reuters.
Analiştii estimează că Porsche AG ar putea fi evaluată până la 90 de miliarde de euro într-o ofertă publică iniţială (IPO), comparativ cu valoarea de piaţă actuală a Volkswagen de aproximativ 116 miliarde de euro.
Listarea ar putea schimba, de asemenea, raportul de putere la cel mai mare producător de automobile din Europa, aceasta fiind elaborată cu atenţie în urma preluării eşuate a Volkswagen de către Porsche în 2009, ceea ce a dus la achiziţionarea mărcii de lux de către Volkswagen.
La acea vreme, familiile Porsche şi Piech au devenit cei mai influenţi investitori ai Volkswagen prin intermediul holdingului lor Porsche SE (, care deţine 31,4% în Volkswagen şi 53% din drepturile de vot ale producătorului auto.
Volkswagen ar putea emite un număr egal de acţiuni ordinare şi preferenţiale Porsche AG în potenţiala IPO şi ar putea plăti un dividend special proprietarilor săi pentru a obţine sprijin, au declarat două persoane familiare cu chestiunea.
Acţiunile ordinare conferă drepturi de vot şi Porsche SE a spus că ar putea cumpăra astfel de acţiuni în cadrul unei listări a Porsche AG.
Sursele au spus că Volkswagen ar putea încerca să listeze 25% din Porsche AG, dacă IPO va merge înainte.
Acţiunile Volkswagen şi Porsche SE au crescut marţi cu 10,2% şi, respectiv, cu 15,2%, investitorii sperând că o listare ar putea creşte valoarea mărcii Porsche şi ar putea oferi Volkswagen o putere financiară suplimentară pentru trecerea la vehiculele electrice.
Surse au declarat anterior că familiile Porsche şi Piech ar putea decide să îşi reducă participaţia la Volkswagen pentru a cumpăra acţiuni în cadrul listării la bursă a Porsche AG.
O astfel de mişcare ar slăbi controlul deţinut de familii asupra grupului german în favoarea deţinerii directe a mărcii de maşini sport fondată de strămoşul lor Ferdinand Porsche, în 1931.
Volkswagen şi Porsche SE au refuzat să comenteze detaliile unei potenţiale listări, dar producătorul auto a spus că nu a fost luată o decizie finală şi orice înţelegere trebuie să fie aprobată de consiliile de conducere şi de supraveghere.
Una dintre surse a declarat că CEO-ul Volkswagen, Herbert Diess, a prezentat o schiţă de bază a planurilor ofertei publice reprezentanţilor consiliului de supraveghere, la începutul acestei săptămâni, în urma discuţiilor pe această temă din weekendul trecut.
O reuniune a consiliului de supraveghere programată iniţial pentru marţi, pentru a discuta planurile a fost anulată, deoarece prea multe întrebări sunt încă nerezolvate, a spus persoana.