Volkswagen are în plin proces de dezvoltare un nou model electric din familia ID, unul de mici dimensiuni, care va înlocui practic modelul e-Up! și va concura direct pe segmentul pe care se află Dacia Spring. Noul șef al mărcii VW spune că prețul va fi însă cu mult mai mare decât și-ar fi dorit. Volkswagen ar putea vinde modelul ID.2, care se lansează în 2025, la un preț de 25.000 de euro, după cum spune noul șef al mărcii, informație care schimbă indicațiile anterioare.
Herbert Diess, care își încheie mandatul ca șef al grupului Volkswagen, anunțase că și-a propus un preț de 20.000 de euro pentru acest model, anticipat de conceptul ID.Life, prezentat la Salonul de la Munchen, în 2021. Ulterior, informațiile neoficiale au lăsat să se înțeleagă că mașina va suferi modificări de concepție, în urma reacțiilor slabe de la Munchen.
Acum, Thomas Schafer, cel care a preluat conducerea mărcii VW de la Ralf Brandstatter și care va coordona toate brandurile de volum ale grupului, spune într-un interviu acordat publicației Elctrified că acest preț este imposibil de atins, din cauza costurilor cu materiile prime. „Depinde de cum evoluează costurile materiilor prime. Dacă te uiți la creșterile de preț, treci rapid de la dezirabilii 20.000 de euro la 25.000 de euro. Rămâne de văzut exact unde ne plasăm”, a spus CEO-ul VW. El a confirmat că mașina va fi lansată peste trei ani. „Vom veni cu ID.2 din 2025 și va costa sub 25.000 de euro”. Dar Schafer sugerează ca, la analiza costurilor unui automobil electric, să luăm în seamă întreg costul de proprietate, asta însemnând și costurile cu energia și cele de întreținere, care sunt cu circa 20% mai mici la un vehicul electric în comparație cu cele ale unui automobil cu combustie.
Șeful Volkswagen a vorbit și despre situația actuală a crizei de semiconductori, spunând că este optimist, cu speranțe pentru o scurtare a termenelor de livrare la valorile dinainte de criză, în 2023. „Situația chipurilor rămâne volatilă, dar în general există semne de îmbunătățire. Cu toate acestea, există întotdeauna provocări. Vehiculele produse în Mexic nu au putut fi transportate temporar din fabrică din cauza lipsei de camioane. Există blocaje în capacitatea de transport maritim, iar unele nave au rămas blocate în portul Shanghai” a spus Schafer, care a subliniat: „Am reușit deja să scurtăm puțin timpii de livrare. Presupun că ne vom întoarce pe drumul cel bun în primul sau al doilea trimestru al anului viitor”.