Producătorul auto Toyota ar putea fi prima companie care să renunțe la mașinile alimentate numai cu benzină, scrie Reuters. La aproape trei decenii de la lansarea modelului Prius, Toyota se pregătește să transforme cea mai mare parte a gamei sale Toyota și Lexus în modele exclusiv hibride, au declarat doi directori Toyota pentru Reuters.
Președintele Toyota, Akio Toyoda, a declarat în ianuarie că, în opinia sa, ponderea globală a vehiculelor electrice va ajunge la doar 30%. În schimb, producătorul japonez de automobile promovează o strategie „cu mai multe căi” care include vehiculele electrice împreună cu hibrizii, vehiculele cu celule de combustibil pe bază de hidrogen, combustibilii ecologici și, eventual, alte tehnologii care urmează să apară.
„În viitor, intenționăm să evaluăm, mașină cu mașină, dacă este logic să mergem numai pe hibrid”, a declarat pentru Reuters David Christ, directorul de vânzări și marketing al Toyota în America de Nord.