Grupul auto Stellantis, al patrulea cel mai mare din lume, după volumul de vehicule vândut, a semnat un nou acord cu unul dintre liderii industriei de baterii pentru vehicule electrice, Samsung SDI, pentru construirea unei noi uzine.
Stellantis va începe construirea unei noi gigafabrici de baterii, din rețeaua StarPlus Energy, în parteneriat cu Samsung SDI, una dintre cele mai mari companii producătoare de celule din lume. Cele două companii au anunțat că au ajuns la un acord pentru o capacitate inițială de 34 GWh anual, cu o producție care ar trebui să demareze în 2027. Locul în care va fi ridicată fabrica este pe teritoriul SUA, acolo unde au fost demarate lucrările pentru o altă uzină similară, în statul Indiana, care are stabilită ca dată de pornire a producției anul 2025.
„Această nouă fabrică va ajuta la atingerea obiectivului nostru ambițios de a aduce cel puțin 25 de vehicule electrice noi pe piața nord-americană până la sfârșitul deceniului”, a declarat Carlos Tavares, CEO Stellantis. „Continuăm să ne creștem capacitatea de producție în Statele Unite în colaborare cu partenerul nostru Samsung SDI și stabilim următoarele etape pentru a ne îndeplini angajamentul față de neutralitatea de carbon până în 2038.”
Cei de la Samsung sunt mulțumiți de acest nou parteneriat și de extinderea rețelei StarPlus Energy deoarece le majorează simțitor prezența pe piața americană.
Până în 2030, Stellantis vrea să ajungă la o gamă complet electrică în Europa și de 50% din oferta de vehicule în SUA. Pentru a atinge acest obiectiv, necesarul de baterii va fi de 400 GWh, din producție proprie sau de la furnizori.
Cele două companii nu au anunțat locația noii fabrici de baterii și pregătesc semnarea unor documente definitive pentru încheierea noului parteneriat.