Șoferii stau în medie 42 de minute la stațiile de încărcare rapidă

Da mai departe!

Timpul mediu petrecut la o stație de încărcare rapidă, de tip DC, a mașinilor electrice este puțin peste 40 de minute, dacă e pe bani, și aproape 80 de minute, dacă e gratis, chiar dacă viteza de încărcare diferă foarte mult de la o mașină la alta.

Proprietarii de automobile electrice plătesc încărcarea mașinilor la stații rapide pentru 42 de minute, atât cât a reieșit dintr-un studiu realizate la stații non-Tesla, rezultatele fiind publicate de Departamentul de Energie al SUA. Dacă e gratuită, încărcarea durează cu 26 de minute în plus.

Datele au fost colectate în intervalul iunie 2020 – iunie 2023 și acoperă atât sesiunile gratuite, oferite de unele stații, cât și cele pe bani, publice. În total, au fost analizate 2,36 milioane de sesiuni de încărcare, din care aproape un milion au fost încărcările gratuite.

Acestea din urmă arată că dacă șoferii au ocazia să încarce gratuit, ei sunt dispuși să petreacă mai mult timp la stația de încărcare, media stabilită fiind de 78 de minute, cu o cantitate medie de energie de 40,7 kWh, încărcată în baterii. Adunat laolaltă, timpul mediu al mașinilor electrice petrecut în stațiile rapide (DC), a fost de 54 de minute.

Încărcările gratuite au fost, în general, cele oferite de companiile auto care oferă clienților un număr de kWh incluși odată cu achiziția automobilului.

Specialiștii susțin că timpul de încărcare de 40 – 50 de minute este considerat de șoferi prea mare, deoarece el este rotunkit în percepția lor la o oră, timp pierdut din calculul traseului pe care și l-au propus să-l facă. Un timp de 20 de minute ar fi mult mai potrivit, deoarece el ar putea fi rotunjit la nivel de percepție cu „un sfert de oră”, un interval mult ușor de asimilat în programul stabilit și mai apropiat de timpul de câteva minute pe care oamenii îl petrec pentru a face un plin cu benzină.

Cifrele publicate mai arată că în ultimele luni ale anului 2023 timpul mediu s-a mărit, în loc să se scurteze, dar acest lucru ar putea fi posibil datorită bateriilor cu capacități tot mai mari care au fost introduse de constructori pe automobilele lansate.

Datele nu au inclus măsurătorile din stațiile Tesla, care până în 2022 nu au acceptat automobile de la alte mărci, ele având și cele mai mari viteze de încărcare. Cei care au realizat acest studiu spun că timpul mediu de încărcare pentru o mașină Tesla a fost de 31 de minute.

Tehnologia bateriilor este pe cale să se îmbunătățească în anii următori, acest lucru având efecte și în privința timpului de încărcare, în funcție de chimia bateriilor. În plus, cu cât tensiunea bateriei și a întregii arhitecturi a mașinii este mai mare, cu atât viteza de încărcare este mai ridicată, conform legilor de bază ale fizicii.

Chinezii de la Geely au lansat recent, sub brandul Zeekr, mașina cu cea mai rapidă încărcare din lume, după cum susține compania, bazându-se pe un charger care poate încărca în 15 minute suficientă energie pentru 610 km. Bateria folosită este de tip NMC, cea mai scumpă de pe piață.

Related posts