Skywell ET5 – primul contact cu electro-China

Da mai departe!

Skywell este primul SUV electric sosit din China pe care îl testăm la Autoreport.ro. ET5 are în comun cu telefoanele Allview doar compania care o aduce în România… în rest, este o experiență total diferită.
Importul mărcii se va face prin nou creata companie Visual EV, care are ca obiect de activitate principal distribuția de mașini electrice și este deținută în proporție de 95% de către Visual Fan. Primul partener din București este Brady Trade, cunoscut pentru showroomul Skoda din zona de vest a Capitalei.
Skywell sau, mă rog, Skyworth este un brand sosit din China, mașina fiind 100% dezvoltată, proiectată și produsă în China. Acesta nu este un lucru neapărat rău având în vedere faptul că avem în față o mașină electrică.
Când o privești de la exterior, primul lucru care te frapează este mărimea mașinii, apoi partea frontală cu personalitate, Skyworth sunt unii dintre primii chinezi care au făcut o mașină care nu pare o copie sau o copie cu licență. Un bonus sunt blocurile optice față/spate cu elemente de tip LED.
Modelul acesta nu are nici o legătură cu o altă mașină termică întâlnită până acum de noi. Centurile de siguranță, plasticele folosite, scaunele, motorul, totul este construit în China de companii locale. Dacă la o mașină japoneză, coreeană sau europeană mai vezi ca centurile sunt făcute de AutoLiv sau anumite piese sunt dezvoltate de companii precum Bosch, Denso, Continental etc, aici nu este cazul. Ok, dar în materie de mașini electrice, China are un avantaj, iar acesta se va vedea când va transforma industria auto.
Când vine vorba despre producția de mașini electrice, China deține o mare parte dintre materiile prime, iar acum știe și cum să facă o mașină decentă, care la pachet cu un design atrăgător, va fi și pe placul clienților europeni. Pe ceilalți producători îi va prinde nepregătiți.
Fără cuvinte prea mari din comunicate de presă, designul este unul plăcut. Din punct de vedere al dimensiunilor, nu se compară cu Sportage, Tucson, Rav4 sau CR-V… este mult mai mare.
Imediat ce te urci în ea simți că Skywell ET5 te înconjoară și ești într-un spațiu foarte familiar. Designul interior împrumută multe idei și tușe de la multe modele europene, dar și coreene, semn că munca chinezilor care pozau în detaliu orice detaliu al mașinilor noi de la saloanele auto a dat roade. Materialele folosite sunt de bună calitate, iar chinezii nu fac rabat de la tehnologie și oferă un instrumentar de bord și o tabletă centrală de calitate foarte bună.
Modelul de test este echipat cu sistem de încărcare Combo CCS pentru încărcarea bateriei de 72 kWh, modelul suportând încărcări rapide DC de maxim 75 kW. La stații lente cu curent alternativ, SUV din China-ul se poate încărca cu maxim 11 kW.
Motorul electric folosit de Skywell ET5 are 204 CP și poate propulsa SUV-ul de la 0 la 100 km/oră în 9.6 secunde. Viteza maximă este de 150 km/oră. Suficient pentru o mașină care se vrea rapidă, dar nu și sportivă, la acest ultim capitol nu ajută feedbackul direcției, dar și dimensiunile mașinii.
Sistemele de sigurasnță moderne sunt și ele prezente la bord: avem lane assist, cruise control adaptiv, frânare automat, asistență pentru unghiul mort, senzori și camere pentru parcare alături de multe altele.

Skywell ET5 / Skyworth EV6
0-100 km/h: 7,9 secunde
Viteza maximă: 150 km/h
Dimensiuni (L/l/î) mm: 4.698/1.908/1.696
Masă proprie: 1.820 kg
Volum portbagaj (l): 467
Baterie: 72 kWh
Cuplu: 320 Nm
Putere (kW): 150
Autonomie: 520 declarată (450 în test)
Transmisie – automată

Related posts