Şeful Volkswagen avertizează că războiul din Ucraina ar putea fi mai rău pentru economia din Europa decât pandemia

Da mai departe!

Invadarea Ucrainei de către Rusia ar putea afecta economia europeană chiar mai mult decât pandemia de coronavirus, a avertizat joi directorul general al grupului Volkswagen, Herbert Diess, transmite DPA.

Un conflict militar prelungit va avea probabil „efecte mult mai dăunătoare” asupra economiei continentului decât extinderea pandemiei de Covid-19, a declarat Diess pentru Financial Times.

Lanţurile de aprovizionare permanent afectate vor duce probabil „la creşteri imense de preţuri, deficit de energie şi inflaţie. Ar putea fi foarte riscant pentru economia europeană şi cea germană”, a apreciat şeful celui mai mare producător auto din Europa.

Acesta şi-a exprimat sprijinul pentru „sancţiuni maxime” aplicate Rusiei, dar a explicat că în cele din urmă acestea trebuie suplimentate cu negocieri.

VW şi-a suspendat săptămâna trecută afacerile în Rusia, oprind producţia la cele două fabrici din această ţară, precum şi exportul de vehicule către Rusia, până la noi dispoziţii.

Deja producătorii auto se confruntă cu întârzieri de producţie ca efect al invadării Ucrainei de către Rusia, VW fiind nevoit să oprească producţia la câteva fabrici din Germania din cauza lipsei de componente.

De asemenea, deficitul global de semiconductori a paralizat producţia auto în 2021. 

Related posts