Fabrica Toyota din Sankt Petersburg ar putea fi transferată către NAMI (Institutul Central de Cercetare și Dezvoltare de Automobile și Motoare), a anunțat ministrul Industriei și Comerțului, Denis Manturov, conform agenției ruse de presă TASS, transmite Reuters.
În septembrie 2022, producătorul auto nipon a decis să oprească producția de vehicule în Rusia, din cauza perturbărilor din lanțurile de aprovizionare.
„Transferul activelor Toyota din Rusia către NAMI este luat în considerare”, a declarat Manturov la o reuniune de afaceri. Deja NAMI a preluat fabricile din Rusia ale Renault și Nissan. Un purtător de cuvânt al Toyota a anunțat vineri că firma analizează deciziile privind uzina din Sankt Petersburg, a cărei activitate fusese suspendată în martie 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia. „Deși este adevărat că luăm în considerare diverse opțiuni, încă nu a fost nimic decis în acest moment”, a precizat oficialul nipon. Multe fabrici din Rusia au suspendat producția și au trimis angajații în șomaj, din cauza lipsei de componente și a exodului producătorilor occidentali, după ce în 24 februarie Rusia a invadat Ucraina.