Şoferii maşinilor electrice care sperau să-şi încarce bateriile la una dintre cele 1.600 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice (EV) ale companiei energetice Repsol din Spania ar putea fi extrem de dezamăgiţi, întrucât aproape jumătate din ele sunt “în hibernare” fiindcă nu sunt alimentate cu energie electrică, transmite Reuters.
Se întâmplă în mai multe locuri din Uniunea Europeană, astfel că săptămâna trecută Comisia Europeană a propus un Plan de Acţiune pentru a se asigura că reţelele electrice ale blocului comunitar vor funcţiona mai eficient şi vor continua să fie implementate mai rapid. Măsurile ar urma să fie aplicate în următoarele 18 luni şi includ rezolvarea deficienţelor staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice.
“Având în vedere că 40% din reţelele noastre electrice au mai mult de 40 de ani, iar capacitatea noastră de transport transfrontalier urmează să se dubleze până în 2030, sunt necesare investiţii în valoare de 584 de miliarde de euro”, a precizat Executivul comunitar.
Însă, în pofida declaraţiilor liderilor europeni, problemele care împiedică progresul spre un transport mai verde în UE sunt în creștere, au declarat pentru Reuters firme din industrie şi companii energetice.
Măsurile de stimulare pentru construirea de huburi de reîncărcare în UE variază considerabil de la ţară la ţară. De exemplu, o sursă din Germania a declarat că permisul pentru un astfel de hub a fost întârziat luni de zile din cauza reglementărilor de mediu pentru protejarea unui singur copac, iar un alt hub, de pe o autostradă aglomerată, a aşteptat zece luni evaluarea de sunet înainte de a obţine aprobarea.
“Deşi lucrările de instalare a staţiilor de reîncărcare rapidă şi ultra-rapidă pentru maşinile electrice necesită doar 2 – 3 săptămâni, din cauza cerinţelor administrative diferite din Spania, procesul complet poate dura de la unul la doi ani”, susţin reprezentanţii Repsol.
Grupul ChargeUp Europe susţine că, deşi recunoaşterea permiselor de către Comisia Europeană este o problemă, nu au fost propuse încă acţiuni sau instrumente concrete. Recomandări specifice pentru statele membre pentru accelerarea acordării permiselor ar urma să apară la un anumit moment, în următorii doi ani, conform planurilor Executivului comunitar. Aceste evoluţii încetinesc lansarea hub-urilor de reîncărcare în UE, fiind puse în pericol obiectivele de mediu ale UE şi renunţarea la vehiculele pe benzină şi motorină.
“Timpul necesar pentru conectarea la reţea a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice poate fi într-adevăr perceput ca o barieră în calea accelerării folosirii EV şi problema trebuie rezolvată”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
Perioada de înfiinţare a staţiilor rapide de reîncărcare EV a crescut de la şase luni la doi ani, susţin reprezentanţii din industrie, din cauza reglementărilor stufoase de la nivel local.
“Este ca şi cum Kafka se întâlneşte cu tranziţia energetică. Avem multe probleme care afectează evoluţia Europei, dar le putem rezolva”. Numărul de mașini electrice creşte mai rapid decât numărul total de staţii publice de reîncărcare, a declarat pentru Reuters Lucie Mattera, secretar general al ChargeUp Europe. Grupul estimează că numărul de staţii de reîncărcare va creşte de nouă ori, în timp ce numărul EV va creşte de zece ori, până în 2030.
Anul acesta, UE a adoptat o reglementare pentru instalarea până în 2030 a staţiilor rapide de reîncărcare EV la fiecare 60 de kilometri de-a lungul unor reţele rutiere desemnate pentru automobile şi la fiecare 100 de kilometri pentru vehiculele utilitare grele. Dar obţinerea datelor de bază despre potenţialele hub-uri reprezintă o dificultate majoră, susţin firmele care dezvoltă staţiile.
“Uneori trebuie să trimiţi corespondenţa pe suport fizic. Chiar atunci când ei spun da, nu ştii când va fi nevoie de o modernizare a reţelelor electrice”, a apreciat Peter Badik, cofondatorul firmei de reîncărcare EV Greenway Network, care a înfiinţat 1.300 de puncte de încărcare în Slovacia, Croaţia şi Polonia.
Obiectivele climatice ale UE au provocat perturbări ale activităţii companiilor energetice şi afectează autorităţile de reglementare, care par nepregătite pentru majorarea cererii EV în UE, unde până acum doar 5,4% din automobile folosesc combustibili alternativi, inclusiv electric, dintr-un total de 286 milioane.