Renault Group anunţă a doua campanie a planului său dedicat creşterii numărului salariaţilor acţionari

Da mai departe!

Renault Group anunţă a doua campanii a planului său Renaulution Shareplan, derulat între 18 septembrie şi 2 octombrie 2023, şi destinat colaboratorilor grupului. Peste 95.000 de salariaţi vor beneficia de 8 acţiuni gratuite începând din 22 noiembrie 2023. Dintre aceştia, aproape 38.000 au subscris totodată la achiziţia de acţiuni la un preţ preferenţial de 26,28 euro, cu un discount de 30%. În total, operaţiunea Renaulution Shareplan 2023 va permite transferul către salariaţii Grupului a circa 2,1 milioane de acţiuni suplimentare, echivalent cu 0,72% din capitalul Renault. În urma ediţiei din acest an a Renaulution Shareplan, salariaţii vor deţine aproximativ 5,25% din capital, obiectivul fiind de a se ajunge la 10% până în 2030. În România, peste 15% din salariaţii eligibili ai Renault Group au subscris la achiziţia de acţiuni.

Renault Group anunţă succesul celei de a doua campanii a planului său Renaulution Shareplan, derulat între 18 septembrie şi 2 octombrie 2023, şi destinat colaboratorilor grupului. Acest plan cuprindea alocarea a 8 acţiuni gratuite către toţi salariaţii eligibili din 30 de ţări. În 23 de ţări, salariaţii eligibili aveau totodată posibilitatea de a cumpăra acţiuni în condiţii avantajoase”, anunţă grupul.

Acţiunile oferite gratuit de Renault Group în cadrul operaţiunii reprezintă în total aproximativ 861.500 acţiuni, adică 0,29% din capitalul Renault SA.

”Promovarea acţionariatului salariat se înscrie pe deplin în transformarea Renault Group într-o companie auto de viitoare generaţie. Cu Renaulution Shareplan #2 depăşim o nouă etapă. În urma acestei operaţiuni, salariaţii grupului vor deţine circa 5,25% din capitalul companiei. Acest succes de etapă dovedeşte încrederea colaboratorilor în orientările strategice pe care le-am angajat în ultimii 3 ani. Vom continua pentru atingerea obiectivului de a ajunge ca până în 2030 10% din capitalul Renault să fie deţinut de salariaţi. Este unul din cele mai ambiţioase planuri de acţionariat de întreprindere din toate sectoarele de activitate”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.

În plus, peste 37.800 de colaboratori, reprezentând 36% din salariaţii eligibili, au participat la oferta de subscripţie propusă în cadrul Renaulution Shareplan 2023. Investiţia totală a salariaţilor se ridică la peste 33.379.000 euro iar valoarea medie subscrisă per salariat se cifrează la 881 euro. Aceasta reprezintă peste 1.270.100 acţiuni subscrise, adică 0,43% din capitalul Renault SA.

În România, peste 15% din salariaţii eligibili ai Renault Group au subscris la achiziţia de acţiuni. Aceasta reprezintă o creştere de 2,4 puncte procentuale faţă de prima operaţiune Renaulution Shareplan, desfăşurată în 2022.

În total, operaţiunea Renaulution Shareplan 2023 va permite transferul către salariaţii grupului a circa 2.131.700 acţiuni, adică 0,72% din capitalul Renault SA, deţinute prin intermediul unui fond comun de plasament de companie (FCPE) sau, în unele ţări, direct într-un cont nominal.

La data livrării acţiunilor emise în cadrul operaţiunii (prevăzute la 22 noiembrie 2023), salariaţii vor deţine astfel circa 5,25% din capitalul Renault SA.

Renault Group are patru mărci, Renault, Dacia, Alpine şi Mobilize, şi este prezent în peste 130 de ţări şi având peste 111.000 de salariaţi. Grupul  a vândut 2,1 milioane de vehicule în 2022. Renault Group are ambiţia de a ajunge la emisii zero de COîn Europa în 2040.

Related posts