Renault este deschis la ideea diminuării participaţiei deţinute la Nissan

Da mai departe!

Constructorul auto francez Renault SA este deschis la ideea diminuării participaţiei deţinute la partenerul japonez Nissan Motor, într-un moment în care cei doi parteneri au început negocierile cu privire la planurile Renault de a-şi separa activele din domeniul vehiculelor electrice de cele din domeniul motoarelor pe combustie, informează Bloomberg.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor citate de Bloomberg, Nissan presează Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la Nissan, de la 43% până la 15%, un nivel comparabil cu pachetul de acţiuni pe care Nissan îl deţine la Renault.

Directorii celor două companii au discutat planurile Renault vizând separarea operaţiunilor precum şi restructurarea alianţei Renault-Nissan cu prilejul mai multor reuniuni care au avut loc în ultimele luni atât în Franţa cât şi Japonia. Directorul general de la Renault, Luca de Meo a participat la Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, care a avut loc duminică la Suzuka, unde a avut şansa de a vorbi cu directorul general de la Nissan, Makoto Uchida.

Sursele citate de Bloomberg susţin că deşi este puţin probabil ca discuţiile din ultimele zile să ducă la rezultate concrete, orice mişcare va depinde de concesiile oferite de Nissan şi probabil vor include un anumit nivel de preţ sau anumite proiecte concrete care vor declanşa vânzări de acţiuni. În plus, statul francez, care deţine o participaţie de 15% la Renault, va trebui să aprobe orice plan vizând diminuarea participaţiei la Nissan, au adăugat sursele.

The Wall Street Journal a anunţat şi el anterior că negocierile dintre cei doi constructori includ o posibilă alăturare a Nissan la noua divizie pe care Renault vrea să o înfiinţeze pentru a regrupa activele sale din domeniul vehiculelor electrice, în schimbul diminuării participaţiei deţinute de Renault la Nissan. Potrivit surselor citate de WSJ, Renault nu se opune ideii de a-şi diminua participaţia la Nissan, dar vrea ca orice acord să fie unul ferm şi de durată şi de asemenea vrea să obţină un preţ corect pentru acţiunile pe care le deţine la Nissan. Una din opţiunile analizate este ca Renault să îşi vândă acţiunile pe care le deţine la Nissan în momentul în care ajung la un anumit interval de preţ. Aceasta în condiţiile în care începând din 2018 şi până în prezent cotaţia acţiunilor Nissan s-a redus la jumătate.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, urmează să aibă o reuniune cu analiştii şi investitorii în data de 8 noiembrie, ocazie cu care este aşteptat să ofere noi informaţii cu privire la strategia grupului, inclusiv detalii cu privire la planul de a crea o divizie specializată pe producţia de vehicule electrice, denumită intern cu numele de cod „Ampere”, separată de divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, denumită intern sub numele de cod „Horse”.

Renault vrea ca Nissan să fie acţionar la divizia sa de automobile electrice, la care grupul francez vrea să păstreze un pachet de cel puţin 51%. Pentru divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, Renault are în vedere crearea unei noi entităţi cu Aurobay, un joint venture între Volvo Car AB şi grupul chinez Zhejiang Geely Holding Group, precum şi cu alţi investitori.

Related posts