Directorul grupului Stellantis, Carlos Tavares, a anunțat că primele 800 de mașini de la „a 15-a marcă” a grupului sunt în drum spre Europa. Brandul chinez va debuta în septembrie, inclusiv în România.
Odată cu prezentarea rezultatelor financiare pentru prima jumătate a anului 2024, Carlos Tavares a făcut și câteva declarații cel puțin interesante. Pe lângă posibila îndepărtare a unor mărci „dacă nu fac bani”, oficialul a menționat și apropiatul debut al unui „al 15-lea brand” al grupului.
Mai exact, este vorba despre brandul chinez Leapmotor, cel pe care oficialii Stellantis îl consideră deja al 15-lea al companiei, deși dețin doar 21% din acesta grație unei investiții de 1,5 miliarde de euro.
De altfel, sosirea Leapmotor în Europa în luna septembrie a fost anunțată încă de la jumătatea lunii mai de oficialii Stellantis. Acum, noutatea ar fi că primele 800 de mașini purtând această marcă se află deja pe un feribot în drum spre Bătrânul Continent.
Stellantis a preluat anul trecut o participație de 21% din acțiunile producătorului chinez de vehicule electrice, precum și o cotă de 51% din Leapmotor International, o societate mixtă care va distribui și, eventual, va construi mașini în afara Chinei.
În urmă cu o lună, același Carlos Tavares a confirmat că, pe lângă importul din China, mașinile Leapmotor ar putea fi asamblate în Europa, la uzina poloneză din Tychy. Oficialul a menționat și că mai multe modele vor fi construite în cele din urmă în Europa.
Modelele Leapmotor vor fi incluse în sistemul de distribuție și piese de schimb al Stellantis, a declarat Tavares, adăugând că dealerii sunt „încântați” să ofere aceste mașini și că mulți au depus cereri pentru a le vinde. El a spus că Stellantis va sprijini, de asemenea, cumpărătorii cu opțiuni de finanțare.
În Europa, Leapmotor ar putea fi plasat sub Citroen și Fiat în grupul de mărci de volum ale grupului. Citroen, Fiat și Opel vor lansa în acest an vehicule pe platforma low-cost Smart Car a Stellantis, inclusiv modele full-electrice care încep de la mai puțin de 25.000 de euro. În acest context, este de așteptat ca modelul cel mai accesibil al mărcii Leapmotor să coste mai puțin de atât.
Unul dintre principalii concurenți ai Leapmotor T03 va fi Dacia Spring, mașină mică complet electrică al cărei preț de bază se plasează sub 20.000 de euro pe piețe europene, acolo unde este exportată din China. Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD intenționează și el să lanseze un model sub 20.000 de euro, Seagull. De asemenea, în următorii doi ani este așteptat și debutul Renault Twingo la același nivel de preț.
Celălalt model Leapmotor confirmat pentru Europa, C10 este un concurent pentru Tesla Model Y și Volkswagen ID4. Acesta este disponibil în China ca model complet electric sau ca hibrid cu autonomie extinsă (EREV). În acest caz, Tavares a explicat că încă se discută aducerea în Europa a unei variante hibride cu autonomie extinsă.
Pe 14 mai, șeful Stellantis declara că sosirea Leapmotor în Europa va coincide cu debutul acestei mărci în nouă țări printre care și România. Ulterior, marca va fi oferită în toate statele europene.
În primul val de extindere se vor afla Franţa, Italia, Germania, Ţările de Jos, Spania, Portugalia, Belgia, Grecia şi România, iar distribuția va fi făcută prin dealerii actuali ai Stellantis.
Conform oficialilor Leapmotor International, primele modele care vor fi comercializate în Europa vor fi T03 și C10, ulterior., în fiecare dintre următorii trei ani, sosind pe piață câte un nou vehicul.
Leapmotor T03 este un model complet electric de mici dimensiuni care se încadrează la limita dintre segmentele A și B, cu o autonomie WLTP de 265 km, în timp ce modelul C10 este un crossover de segment D, orientat către familiști, cu o autonomie WLTP de 420 km.