”O furtună chineză” planează asupra sectorului european de vehicule electrice (EV) aflat în creştere, a declarat preşedintele Renault Jean-Dominique Senard, în timp ce superputerea asiatică domină piaţa materiilor prime cheie pentru a fabrica baterii pentru maşini cu zero emisii, transmite Reuters.
Decizia recentă a Chinei de a restricţiona exporturile a două metale, galiu şi germaniu, utilizate în semiconductori şi vehicule electrice, ar trebui să ridice semnale roşii pentru liderii europeni, deoarece demonstrează dependenţa excesivă a continentului de China şi necesitatea de a construi un lanţ de aprovizionare costisitor, a spus Senard într-un interviu.
”Când vorbesc despre o furtună chineză, vorbesc despre presiunea puternică de astăzi legată de importurile de vehicule (electrice) din China în Europa. Suntem capabili să fabricăm vehicule electrice, dar luptăm pentru a ne asigura siguranţa proviziilor”, a spus Senard, adăugând că industria vehiculelor electrice şi lanţul de aprovizionare cu materii prime din China au rezultat din ani de investiţii care ar costa miliarde de euro pentru a fi replicate.
Restricţiile aplicate de China exporturilor intensifică un război tehnologic cu Statele Unite, ceea ce poate cauza mai multe perturbări ale lanţurilor globale de aprovizionare.
Europa se află în mijlocul conflictului, obligând-o să caute alternative în cel mai rău caz.
”Dacă există o criză geopolitică reală, daunele aduse fabricilor de baterii alimentate exclusiv cu produse care vin din exterior vor fi considerabile. Aceasta este problema”, a avertizat Senard.
Dezvoltarea combustibililor alternativi, cum ar fi combustibilii sintetici şi hidrogenul, ar fi crucială în cazul unei penurii bruşte de baterii din cauza lipsei de materii prime, a spus Senard.
”Aşa cum ar face orice producător atent… căutăm alternative pentru a evita paralizarea ţării dacă, de exemplu, rămânem fără baterii”, a arătat acesta.