Un total de 19 victorii la general, nenumărate locuri întâi la clasă și emoții de nedescris: toate acestea leagă, de peste 60 de ani, Porsche de Cursa de 24 de Ore de la Le Mans, evenimentul cu cea mai vastă tradiție în motorsport. Aici, Porsche a repurtat în 14 iunie 1970 prima sa victorie la general cu 917 KH de 580 CP. 50 de ani mai târziu, în weekend-ul 13/14 iunie 2020, Muzeul Porsche va prezenta într-o expoziție automobilul sport original care a adus acest succes.
Încă din primul an al participării sale, în 1951, când Porsche a câștigat din prima încercare titlul la clasă cu 356 SL, cursa clasică de anduranță a devenit un eveniment obligatoriu pentru marcă. Dar drumul a fost lung până la acest prim triumf. Căci până spre finalul anilor 60, Porsche s-a concentrat cu consecvență și succes asupra claselor ce impuneau o cilindree mai mică. Iar apoi, producătorul de automobile a inițiat o schimbare de strategie. În 1969, la cel mai strâns finiș din istoria Le Mans, echipei Porsche i-au lipsit doar 75 de metri, adică aproximativ o secundă pentru a câștiga. Dar încă din faza pregătitoare a cursei din 1970, marca a făcut uz de experiența anilor precedenți, obținând victoria la general, plus locurile doi și trei, repurtate de Gérard Larrousse și Willy Kauhsen cu un Martini Porsche 917 LH, urmați de Rudi Lins și Helmut Marko cu un Porsche 908/02.
Prima victorie a creat un precedent cu puternic efect încurajator: în anul următor, 1971, 33 dintre cele 49 de automobile de la start purtau sigla Porsche, fiind mașini sport și de curse produse în Stuttgart-Zuffenhausen. Iar acesta este un record nedoborât nici până în ziua de azi. Porsche 917 KH a câștigat și în 1971. Iar 1974, a reprezentat anul în care marca a inițiat epoca turbo la Le Mans, lansând 911 Carrera RSR Turbo 2.1. Apoi, în 1976, Porsche a notat prima victorie a unui motor turbo din istoria cursei, cu 936 Spyder. În anul imediat următor, echipa fabricii a câștigat din nou cu 936 Spyder. Doi ani mai târziu, pe lista câștigătorilor a fost înscrisă pentru prima dată o echipă de clienți. Succesul înregistrat de Porsche 935 K3 a marcat prima victorie a unui motor montat pe spate la Le Mans și a unei mașini de curse din producția de serie având la bază un Porsche 911.
Între 1981 și 1987, mașinile de curse marca Porsche au rămas neînvinse la Le Mans. Cea mai lungă serie de victorii la Cursa de 24 de Ore a început cu al treilea și ultimul succes marcat de Porsche 936 Spyder. În 1982, echipa de uzină a lansat noul Porsche 956 la Le Mans, acesta ocupând primele trei locuri pe podium. 956 a beneficiat de primul șasiu monococă din aluminiu de la Porsche și de caracteristici aerodinamice avangardiste, ce permiteau o apăsarea aerodinamică excelentă, fără să crească în mod notabil rezistența la înaintare. Cu 956 și apoi cu urmașul 962 C, fabricantul de automobile sport a dus mai departe evoluția sistemelor electronice de injecție și de aprindere, precum și azi extrem de renumita transmisie automată Porsche PDK cu dublu ambreiaj. Începând cu 1983, la start s-au aliniat și clienții Porsche cu 956 și 962 C. În 1983, au intrat în Top Ten nouă automobile Porsche 956 și apoi opt, în 1984 și 1985.
Fabrica și clienții Porsche au reușit patru victorii la general în anii 90, cu trei serii de automobile de curse. Startul a fost dat în 1994 de Porsche 962 Dauer Le Mans GT, automobilul dezvoltat în Weissach pe baza modelului 962 C. Acesta a fost urmat de TWR-Porsche WSC Spyder. A fost un model dezvoltat de Porsche, cu care a câștigat o echipă de clienți în anii 1996 și 1997. Apoi, în 1998, la start s-a aliniat Porsche 911 GT1 ’98, cu prima monococă de fibră de carbon construită de Porsche, precum și cu primele frâne de fibră de carbon folosite vreodată de echipa de uzină. Automobilul a câștigat cu ocazia celei de-a 50-a aniversări anuale a obținerii primei autorizații generale de circulație a primului automobil sport Porsche: 356 „Nr. 1“ Roadster.
După acest succes, Porsche s-a dedicat în motorsport versiunilor de automobile de curse în formă apropiată de automobilele Porsche 911 din producția de serie, precum și susținerii echipelor private. Această implicare a fost răsplătită la Le Mans, de pildă, cu 11 victorii la clasă între 1999 și 2018. Începând cu 2014, în competiție a intrat din nou echipa de uzină, pentru victoria la general. Porsche 919 Hybrid s-a făcut remarcat prin soluțiile sale unice, fiind un automobil dezvoltat de la zero în Weissach. Porsche a fost astfel singurul automobil care genera curent electric pentru acumulatorul de înaltă performanță prin transformarea energiei cinetice eliberate la frânare și adițional și prin intermediul unității generatorului cu turbină integrat în fluxul gazelor de evacuare ale motorului Turbo V4. Per total, sistemul format din motorul electric și motorul cu ardere internă genera 900 CP. Soluția avangardistă s-a dovedit a avea succes: între 2015 și 2017, Porsche a reușit patru victorii la Le Mans.
Cu cele 108 victorii la clasă și 19 victorii la total, Porsche este producătorul cu cel mai mare succes în istoria de aproape 100 de ani de la Le Mans. Iar în 2020 este dusă mai departe tradiția unică conform căreia, începând cu 1951, în fiecare an la Le Mans concurează automobile sport purtând însemnele Porsche. Astfel, la Cursa virtuală de 24 de Ore de la Le Mans, ce va avea loc în 13 și 14 iunie, nou formata echipă Porsche se va alinia la start cu patru automobile Porsche 911 RSR (model year 2017. Pe canalul Twitter @PorscheRaces vor fi distribuite informații actuale cu privire la cursă. Retrospectiva cursei istorice din 1970 poate fi vizionată în weekend-ul aniversar pe canalul Twitter @PorscheNewsroom.
Hans Herrmann și Richard Attwood își amintesc cursa legendară
După ce au parcurs exact 4.607,811 de kilometri, respectiv 343 ture de circuit, Hans Herrmann și Richard Attwood au fost primii care au trecut linia de finiș în 1970, cu un Porsche 917 KH înregistrat de Porsche Salzburg și purtând numărul de start 23. ”A fost o cursă dominată de ploaie, motiv pentru care a fost nevoie să schimbăm anvelopele de nenumărate ori, pentru a ne adapta mereu la situația curentă. Nu uzura ne-a obligat să schimbăm anvelopele, ci schimbarea permanentă a condițiilor meteo. Faptul că ne-am înțeles atât de bine în echipă ne-a dus în final la victorie. Pentru că, o cursă de 24 de ore cu doar doi piloți este muncă realmente grea,” își amintește acum Hans Herrmann.
Mulți concurenți, între care și numeroase automobile Porsche, au ieșit rând pe rând din concurs. ”Le Mans este o cursă la care fie toate funcționează, fie nimic nu funcționează. Pe atunci, Cursa de 24 de ore însemna mai degrabă condus de anduranță, decât o cursă propriu-zisă,” explică Richard Attwood. ”Victoria de la Le Mans cu Porsche și cu Hans m-a luat complet prin surprindere, pentru că automobilul nostru nu avea reglajele potrivite pentru vitezele acelea. Hans și cu mine eram pur și simplu o echipă de vis.”
Chiar și la antrenamente s-a lucrat în continuare la mașină. Hans Herrmann: ”917 a fost la început o mașină de curse foarte dificilă. Mai degrabă ne conducea ea pe noi, decât noi pe ea, până când am reorganizat-o, cu o optimizare la aerodinamică, transformând-o într-o mașină câștigătoare.” Acasă, în Stuttgart, au sărbătorit apoi cu o paradă triumfală prin centrul orașului și în piața principală. ”Victoria a căpătat apoi o importanță și mai mare. Cine ar fi crezut pe atunci că Porsche își va adjudeca victorii record la această cursă,” se bucură Attwood. Mai mult, britanicul a fost nevoit atunci să se confrunte și cu o problemă personală, de care nu era încă la acel moment conștient: ”În timpul cursei nu am putut să mănânc nimic. Așa că am băut doar lapte, pentru a-mi asigura energia necesară cursei. Abia ulterior am aflat că aveam oreion.”