Numărul autoturismelor înmatriculate în Uniunea Europeană a scăzut cu 11,2% în luna mai, până la 791.546 de unităţi, aceasta fiind cea de a zecea lună consecutivă de declin, însă piaţa auto din Bulgaria a avut cea mai mare creştere procentuală din UE, 35,2%, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Piaţa auto din Bulgaria este una relativ mică, cu un număr total de 2.690 de autoturisme noi înmatriculate în luna mai a acestui an, comparativ cu 1.989 de unităţi înmatriculate în luna mai a anului trecut.
Toate cele patru mari pieţe auto din UE au înregistrat scăderi de două cifre în luna mai, în frunte cu Italia, care a înregistrat o scădere de 15,1%, urmată de Spania (minus 10,9%), Germania (minus 10,2%) şi Franţa (minus 10,1%).
Numărul autoturismelor înmatriculate în Bulgaria în primele cinci luni ale acestui an a fost de 11.721 unităţi, comparativ cu 9.973 de unităţi înmatriculate în perioada similară a anului trecut, ceea ce potrivit ACEA înseamnă o creştere procentuală de 17,5%.
De asemenea, în perioada ianuarie-mai 2022, numărul autoturismelor înmatriculate în UE a scăzut cu 13,7% în ritm anual, în condiţiile în care vânzările de autoturisme noi au scăzut în majoritatea pieţelor din regiune, inclusiv pe primele patru pieţe: Italia (minus 24,3%), urmată de Franţa (minus 16,9%), Spania (minus 11,5%) şi Germania (minus 9,3%).
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) reuneşte 16 mari producători europeni de autovehicule, autoutilitare şi camioane.