Marca Peugeot câștigă Premiul “Car Design”, ediția 2021, pentru ultimele sale modele. Creat în 1984 la inițiativa domnului Fulvio CINTI, fondator și director al revistei de renume mondial Auto&Design, acest prestigios premiu recompensează proiectele care au o contribuție semnificativă la evoluția designului auto.
Premiul este acordat de un juriu format din 12 experți, toți jurnaliști care reprezintă publicații auto internaționale de top, pentru o evaluare obiectivă a designului auto mondial.
Ceremonia de decernare a premiului a avut loc pe 30 noiembrie, prin streaming, de la Muzeul Național al Automobilului din Torino. 10 finaliști au fost evaluați la cele trei categorii de premii (“Production Car”, “Concept Car” și “Brand Design Language”), iar trofeul a revenit mărcii PEUGEOT la categoria “Brand Design Language”.
Categoria “Brand Design Language” evaluează design-ul mărcii, modul în care un brand își exprimă codurile și valorile printr-o gamă de produse coerentă și atractivă.
În calitate de Director de Design al mărcii PEUGEOT, Matthias HOSSANN este foarte onorat de această recunoaștere importantă pentru marca PEUGEOT: “Sunt încântat să primesc acest premiu. Vine într-un moment crucial pentru Marcă care, cu noul PEUGEOT 308, duce designul și personalitatea la un nou nivel, chiar mai îndrăzneț și mai inovator. Noua noastră imagine de marcă a fost inaugurată odată cu noul PEUGEOT 308 și a revoluționat modul în care ne comunicăm valorile. Rădăcinile Mărcii se adâncesc într-un trecut glorios, dar ne proiectează în același timp într-un viitor interesant.”
Acest premiu urmează celui primit de noul PEUGEOT 2008 în 2019, la categoria “Production Car”. Premiul confirmă consecvența cu care marca PEUGEOT evoluează în materie de dinamism și urcare în segment, cu linii îndrăznețe și puternice, în concordanță cu rădăcinile istorice ale unei Mărci născute în 1810.
Partea frontală a noului PEUGEOT 308, cu noua sa identitate dezvăluită la începutul anului, marchează un nou capitol în istoria mărcii și anunță evoluția viitorului său design.