PEUGEOT 2008 este un best-seller pe piața SUV-urilor din segmentul B de mai bine de trei ani, iar acum a făcut un nou pas înainte în ceea ce privește designul, tehnologia și electrificarea.Modelul a primit un facelift care îl aliniază la linia de SUV-uri a producătorului francez.
Lansat la sfârșitul anului 2019 și cu aproape 700.000 unități produse, PEUGEOT 2008 s-a aflat întotdeauna pe podium în ceea ce privește vânzările de SUV-uri de segment B în Europa și a fost chiar pe primul loc în 2021.
Succesul acestui model se datorează în special lui E-2008, care a fost un pionier al electrificării în segmentul său din anul 2019, cu peste 75.000 de unități produse.
Acesta a reprezentat 17,4% din vânzările versiunilor în 2022, plasându-se pe podiumul vânzărilor europene de SUV-uri electrice din segmentul B.
Noul PEUGEOT 2008 este produs la uzina din Vigo, Spania. Acesta va fi pus în vânzare în vara anului 2023, cu o gamă bazată pe trei versiuni – ACTIVE, ALLURE, GT – și patru motoare, inclusiv un nou motor complet electric de 115 kW/156 CP cu o autonomie de până la 406 km (ciclu mixt WLTP). Gama va fi extinsă în 2024, odată cu sosirea unui nou motor hibrid.
După noile modele 508 berlină și 508 SW, 2008 este al doilea model care adoptă noua semnătură luminoasă PEUGEOT. Aceasta se caracterizează prin trei gheare luminoase verticale care sunt integrate în inserțiile negre lucioase de pe bara față a noului 2008. Combinația subliniază personalitatea puternică a modelului 2008 și designul robust de SUV. Toate versiunile au această nouă semnătură luminoasă. În versiunile GT, efectul frapant al celor trei gheare este extins pentru prima dată în iluminarea farurilor full LED prin utilizarea a trei module luminoase. Acest lucru distinge versiunile GT de restul gamei, conferindu-le o semnătură frontală exclusivă.
Noile lumini spate cu LED de pe toate versiunile noului 2008 redesenează cele trei gheare emblematice care caracterizează partea din spate a unui PEUGEOT. Aici, acestea sunt compuse din trei lamele duble orizontale suprapuse, fine și elegante, care contribuie la extinderea vizuală a aspectului mașinii. Luminile de mers înapoi și indicatoarele de direcție sunt tot LED.
2008 are o parte frontală nouă, care prezintă noua emblemă PEUGEOT. Aceasta este mai lată și include un model lateral specific, care se conectează cu farurile și accentuează verticalitatea și alura puternică a vehiculului.
La versiunea ACTIVE, partea frontală este decorată cu un model orizontal negru lucios.
La versiunile ALLURE și GT, partea frontală are un model vertical în culoarea caroseriei, care se extinde la inserțiile subtile de culoare închisă pentru accentuarea verticalității părții frontale. Culoarea caroseriei permite, de asemenea, ca grila să fie mai bine integrată în bara față, pentru un aspect mai robust.
Culoarea modernă Selenium Grey a fost aleasă drept culoare de lansare și este, de asemenea, culoare oferită în paleta disponibilă. Noua culoare Okenite White, bogată în reflexe gri albăstrui, va sublinia rafinamentul noului 2008. Versiunea GT este prevăzută standard cu un plafon negru în două tonuri. Toate modelele noi 2008 dispun de oglinzi laterale negre, indiferent de culoarea aleasă pentru caroserie. 2008 este disponibil în șase culori de caroserie: Selenium Grey, Artense Grey, Okenite White, Black Perla Nera, Elixir Red și Vertigo Blue.
Noul PEUGEOT 2008 are jante din aliaj noi, cu un design revoluționar, în ton cu cele introduse pe PEUGEOT 408. Sunt disponibile mai multe modele, cu jante „NOMA“ de 16 inci (versiunile ACTIVE), „KARAKOY“ de 17 inci (ALLURE și GT) sau „EVISSA“ de 18 inci (opțional pe GT). Toate jantele din aliaj au un centru cu 4 spițe, ștanțat cu emblema PEUGEOT, care ascunde elegant piulițele roții.
Emblemele frontale, laterale și posterioare ale noilor modele 2008 au primit un nou tip de caractere și o culoare nouă, Basalt Grey.
Modelul E-2008 are o insignă „E“ în Dichroic Blue și White.
În partea din spate, monograma PEUGEOT se întinde pe toată lățimea benzii de pe portiera portbagajului.
Amplasat ideal la nivelul ochilor, chiar deasupra volanului, panoul de instrumente de bord al noului 2008 este digital pe versiunile ALLURE și GT. Afișajul digital de 10 inci are un design nou și, la versiunile GT, un ecran 3D. Culoarea ecranului, ordinea și dispunerea informațiilor pot fi personalizate în totalitate conform cu preferințele șoferului. În versiunea ACTIVE, modelul 2008 are în continuare panoul de bord analogic.
Toate modelele 2008 sunt acum echipate standard cu un ecran central tactil de 10 inci (anterior fiind de 7 inci pe primele două niveluri de echipare). Acesta poate fi utilizat pentru a comanda funcțiile radio și de telefonie (versiunea ACTIVE) sau cea mai recentă generație a sistemelor de infotainment PEUGEOT i-Connect® și PEUGEOT i-Connect® Advanced.
La versiunile ALLURE și GT, ecranul central este dotat cu tehnologie HD.
Sub ecranul central, au fost păstrate tastele pentru acces rapid la funcțiile cheie.
Noul PEUGEOT 2008 este echipat cu Grip Control, care oferă acces la trei moduri de condus: nisip, noroi și zăpadă. În funcție de țară, această ofertă de control aderență este combinată cu anvelopele all season „3PMSF“.
Modelul E-2008 este pionierul SUV-urilor 100% electrice din segmentul B, noul motor fiind deja adoptat de modelele E-208 și E-308. Puterea maximă a crescut cu 15%, de la 100 kW/136 CP la 115 kW/156 CP, în timp ce bateria a fost mărită de la 50 kWh la 54 kWh. Un efort major în materie de eficiență permite ca majorarea performanțelor să fie completată de o creștere a autonomiei, care ajunge până la 406 km față de 345 km anterior (ciclu mixt WLTP).
Sunt disponibile două tipuri de încărcătoare la bordul noului PEUGEOT E-2008, pentru a răspunde tuturor utilizărilor și soluțiilor de încărcare: în mod standard, un încărcător monofazat de 7,4 kW și, opțional, un încărcător trifazat de 11 kW.
Timpii estimați de reîncărcare de la 20% la 80% sunt de 30 de minute de la un punct de încărcare public (100 kW), de 4 ore și 40 de minute de la un Wall Box (7,4 kW) și de 11 ore și 10 minute de la o priză specială de curent (3,2 kW).
La începutul anului 2024, noul 2008 va primi noul sistem de propulsie 48V HYBRID, care constă într-un motor pe benzină PureTech de nouă generație de 136 CP, cuplat cu o nouă transmisie electrificată cu dublu ambreiaj și 6 trepte, care include un motor electric.
Datorită unei baterii care se reîncarcă în timpul condusului, această tehnologie oferă un cuplu suplimentar la turații reduse și un consum de combustibil cu până la 15% mai mic. În regim urban, noul 2008 echipat cu sistemul HYBRID poate funcționa mai mult de 50% din timp în modul 100% electric cu emisii zero.
În plus față de motoarele electrificate descrise mai sus, gama noului 2008 oferă o varietate de motorizări pe benzină și diesel care permite fiecărui client să găsească modelul care se potrivește cerințelor sale:
PureTech 100: motorul pe benzină cu 3 cilindri, având o cilindree de 1,2 litri și 100 CP, echipat cu sistem Stop & Start, este combinat cu o transmisie manuală cu 6 trepte.
PureTech 130: motorul pe benzină de 1,2 litri, cu 3 cilindri și 130 CP, cu sistem Stop & Start, poate fi echipat cu transmisie automată cu 8 trepte EAT8 sau cu o transmisie manuală cu 6 trepte.
BlueHDi 130 EAT8: motorul diesel cu 4 cilindri de 1,5 litri și 130 CP, cu sistem Stop & Start, este combinat cu transmisia automată cu 8 trepte EAT8.
Noul 2008 păstrează aceleași dimensiuni exterioare: 4,30 m lungime, 1.987 m lățime (inclusiv oglinzile laterale), 1,55 m înălțime. Volumul portbagajului rămâne neschimbat, la 434 litri (sub panoul separator).