Nissan Leaf a ajuns la a doua generație și a primit un upgrade la nivelul acumulatorilor. Acum a sosit la testele AutoReport.ro sub forma LEAF e+ cu o autonomie mai mare și nu avem ce să facem… am zis încă de la testul de dinainte că ne place.
La scurt timp după lansare, Leaf a ajuns prima în topul vânzărilor și pe bună dreptate, arată mai bine decât precedenta generație.
Design-ul noului Nissan LEAF a fost inspirat de concept car-ul IDS, prezentat la Salonul Auto Tokyo ediția 2015. Partea frontală este dominată de semnătura Nissan – grila emblematică V-motion, subliniind faptul că împarte același ADN cu celelalte modele top-seller la nivel global ale gamei, precum Nissan X-Trail, sau favoritul în Europa – Nissan Qashqai. Totuși nuanța de albastru a grilei o diferențiază de restul gamei şi revelează noua semnătura a vehiculului electric Nissan. Plafonul vitrat adaugă un plus de rafinament şi accentuează impresia de fluiditate. Farurile elegante cu LED au design-ul caracteristic Nissan, tip boomerang.
Sistemul de propulsie este 100% electric și oferă eficientă energetică ameliorată, dar şi cuplu şi putere sporite pentru performante dinamice mai bune. Complementar acestui nou sistem de propulsie este bateria litiu-ion de generație nouă, care oferă putere mai mare dar şi capacitate de stocare a energiei mai mare.
Autonomia noului Nissan LEAF a crescut la 384 km (New European Driving Cycle) după o singură încărcare. Autonomia înregistrată de noi pe durata testului prin București a fost de 350 kilometri. Un rezultat foarte bun pentru așteptările noastre și având în vedere că am folosit în permanență o mare parte dintre consumatori.
Când vine vorba de dinamism, o mașină electrică pleacă prima de la semafor având disponibil tot cuplul maxim instant. Leaf nu duce lipsă de putere, dar are și o direcție destul de precisă. Nissan Leaf e+ oferă prin motorul electric 160 kW (215 CP) și un cuplu maxim de 340 Nm. Este un upgrade esențial la această versiune, având în vedere că cei 350 kilometri afișați inițial când am luat mașina în test, tot sporeau. Până la final, credem că în București, putem străbate 380 kilometri cu o singură încărcare. Această autonomie ne trece un prag psihologic important, acela care ne face să vedem mașinile electrice nu doar ca pe niște mașini de oraș, ci la fel ca pe mașinile cu motoare pe combustie, drept unele pe care te poți baza și pe drumuri mai lungi.
Comportamentul dinamic este foarte bun, deoarece Nissan Leaf păstrează o amplasare bună a pachetului de acumulatori, mașina având un greutate scăzut. Prin urmare, electrica se așează bine pe șosea, nu dă semne de instabilitate la viteză mare și te face să te simți în siguranță. Un plus la așezarea ingenioasă a pachetului de acumulatori litiu-ion cu o capacitate de 40 kWh este spațiul portbagajului, chiar mai mare decât la unele compacte clasice.
Noul Nissan LEAF propune un interior complet reproiectat, folosind materiale şi finisaje de calitate mai bună. Pasagerii vehiculului vor aprecia personalizarea interioară a noului model cu cusături albastre atât pe tapițerie, volan cât şi pe planșa de bord, noua interfață a displayului central full-color de 7 inch. Afișajul display-ului a fost revizuit pentru acces mai facil la principalele funcții – tehnologia Safety Shield, status de încărcare, indicatorul de autonomie şi alte informații oferite de sistemele audio şi de navigație. În unele țări, Apple CarPlay şi Android Auto vor fi disponibile în sistemele de infotainment ale vehiculelor dotate cu sistem de navigație. LEAF mai are și o interfață de tip aplicație smartphone care ne permite să monitorizăm statusul de încărcare a vehiculului și să găseasim cea mai apropiată stație de încărcare, dar și să activăm funcția de pre-încălzire sau pre-climatizare a vehiculului.
La capitolul sisteme de siguranță și tehnologie, Nissan Leaf este printre pionierii pieței auto. Pe lângă obișnuitele Lane Assist, Cruise control adaptiv, Active Brake Assist, avem parte de un sistem care și accelerează în funcție de vehiculul din față, pregătind terenul pentru conducerea complet autonomă. Un sistem interesant este e-Pedal, acela care îți permite să conduci mașina folosind o singură pedală. Am încercat și sistemul care permite parcarea automată a mașinii și putem spune că este unul dintre cele mai precise de pe piață.
Nissan LEAF e+
0-100 km/h: 7,3 secunde
Viteza maximă: 157 km/h
Dimensiuni (L/l/î) mm: 4.490/2.030/1.540
Masă proprie: 1.731 kg
Volum portbagaj (l): 420
Cuplu: 340 Nm
Putere (CP): 218
Autonomie: 384 declarată (350 în test)
Transmisie – automată