Vânzările mărcii Peugeot au reușit să crească cu un procent de o cifră în al treilea an de apartenență la grupul Stellantis, bazându-se atât pe internaționalizarea brandului, cât și pe avansul mașinilor cu propulsie electrică. Performanța este aproape de jumătate față de recordul de peste 2 milioane de vehicule din 2017.
Peugeot a vândut 1,12 milioane de vehicule în 2023, ca efect al intrării pe noi piețe internaționale, astfel încât vânzările de pe piața principală, Europa, s-au redus ca pondere la 71,8%, cu 0,7 pp sub nivelul din 2022. Creșterea mărcii a fost de numai 6 procente, pe fondul revenirii din criza de semiconductori, ceea ce confirmă faptul că nu a existat o majorare a cererii care să suplimenteze livrările comenzilor anterioare.
Brandul aflat în plin proces de ascensiune, potrivit strategiei companiei, spune că a avut cele mai bune cote de piață din ultimii 15 ani pe nu mai puțin de 17 piețe, fiind totodată lider pe segmentul B electric, în Europa, cu modelele E-208 și E-2008, precum și pe segmentul LCV electric, cu modelele E-Partner, E-Expert și E-Boxer. Ponderea propulsiilor electrice și hibrid a urcat la 18% din totalul înmatriculărilor pe piața din Europa.
„Într-un an 2023 extrem de competitiv, sunt mândră să anunț o creștere de 6% a vânzărilor și o creștere la nivel internațional de aproape 1 punct. La nivel european, brandul Peugeot rămâne lider în segmentul electric B cu două modele și ocupă primul loc la vehiculele utilitare electrice”, a declarat Linda Jackson, CEO Peugeot.
În Europa, cu o cotă de piață de 5 procente, Peugeot a vândut 811.722 de autovehicule, fiind una dintre cele mai populare mărci de pe piață, dar în spatele rivalilor de la Renault, inclusiv pe piața proprie, Franța. Singura țară europeană în care Peugeot a reușit să încheie anul pe locul 1 a fost Portugalia.
Dintre piețele internaționale, cea mai mare a fost America Latină, unde marca a vândut 103.660 unități, având o cotă de piață de 2,8%. În Asia, inclusiv China, Peugeot nu mai atinge volume spectaculoase, așa cum a făcut-o în urmă cu 7 – 8 ani, când depășea 400.000 de unități. În 2017, Peugeot depășea 2 milioane de unități vândute la nivel global, aducă aproape dublu față de cifrele din prezent.