Incertitudinea de pe piața mașinilor electrice din UE persistă, în ciuda creșterii din prima parte a lui 2025

Da mai departe!

Vânzările de vehicule electrice din Europa au revenit la creștere în acest an, însă analiștii avertizează că turbulențele geopolitice și incertitudinea în materie de reglementare ar putea amenința continuarea acestei direcții.

Revenirea la creștere a cererii de vehicule electrice din Europa a fost unul dintre puținele puncte pozitive pentru producătorii de automobile într-o perioadă în care companii ca Porsche, Volvo Cars, Mercedes-Benz și-au redus sau și-au retras previziunile privind câștigurile din cauza turbulențelor cauzate de războiul tarifar al lui Donald Trump, care evoluează rapid.

Înmatriculările de mașini electrice noi în Uniunea Europeană și Marea Britanie au crescut cu 28%, până la la 573.500 de vehicule, în primele trei luni ale anului, grație unei redresări puternice în Germania, potrivit Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

În cazul marelui grup Volkswagen, vânzările trimestriale de vehicule electrice din Europa au crescut de peste două ori, fiecare din cinci mașini vândute în Europa de Vest fiind acum complet electrice. De asemenea, BMW a raportat o creștere anuală de 64% a vânzărilor cu amănuntul de vehicule electrice în Europa în perioada ianuarie – martie, în timp ce vânzările globale de vehicule electrice la Renault au crescut cu 88%.

Tesla, în schimb, a fost una dintre puținele excepții de la acest trend, vânzările sale de vehicule electrice scăzând, în Europa, cu 37% în aceeași perioadă. Reculul este pus pe seama reacției clienților la implicarea politică a lui Elon Musk, șeful companiei americane.

Conform Financial Times, analiștii consideră că revenirea mai amplă a vânzărilor de vehicule electrice în Europa era așteptată, deoarece mulți producători auto au amânat vânzările noilor lor modele de vehicule electrice până la începutul acestui an pentru a le fi mai ușor să respecte reglementările mai stricte ale UE privind emisiile. Ofertele mai ieftine de mașini electrice sub 25.000 de euro, precum Renault 5 și Citroën e-C3, au stimulat, de asemenea, cererea consumatorilor.

În conferința de prezentare a rezultatelor organizată la sfârșitul lunii aprilie, Fabrice Cambolive, CEO al mărcii Renault, a declarat că succesul modelului Renault 5 a arătat că segmentul mașinilor cu dimensiuni reduse este capabil să treacă la vehicule complet electrice rămânând profitabil. „Aceasta este o tendință importantă”, a adăugat el.

Vânzările Renault au crescut chiar dacă piața de vehicule electrice din Franța au scăzut cu 7% în primul trimestru ca urmare a eliminării subvențiilor guvernamentale generoase care au susținut vânzările de vehicule electrice la începutul anului 2024. Guvernul va introduce mai multe subvenții în a doua jumătate a anului, dar pachetul va fi mai puțin generos, a declarat Marie-Laure Nivot, șefa departamentului de analiză auto al AAA.

În Germania, revenirea clienților corporativi care au ajuns la finalul contractelor de leasing subvenționate din 2022 a determinat un nou val de comenzi de vehicule, a explicat analistul auto Matthias Schmidt.

Daniel Schwarz, analist la Stifel, a adăugat că tendința pe termen lung de scădere a prețurilor vehiculelor electrice, împreună cu creșterea costurilor pentru mașinile cu motor cu combustie, au susținut o majorare constantă a cererii de vehicule electrice.

În ciuda ultimelor date încurajatoare, creșterea continuă a cererii de vehicule electrice nu pare a fi însă o linie dreaptă orientată în sus. Recenta decizie a UE de a relaxa reglementările privind emisiile pentru vehiculele cu motor cu combustie, deși salutată de producătorii de automobile, „ar putea încetini temporar penetrarea vehiculelor electrice cu baterii (BEV) în UE”, deoarece reduce presiunea pentru o lansare agresivă pentru companiile auto, consideră acesta.

Michael Lohscheller, directorul executiv al Polestar, a declarat într-un interviu că autoritățile de reglementare trebuie să ofere claritate consumatorilor astfel încât aceștia să nu ezite să facă trecerea la electrice. „Oriunde există incertitudine oamenii își pun întrebări în această privință”, a adăugat el.

Flexibilitatea mai mare a normelor UE privind emisiile vine, de asemenea, în contextul în care industria este supusă unei presiuni puternice din cauza incertitudinii politice și a taxelor mai mari impuse de administrația lui Donald Trump, iar asta ar putea încetini investițiile clienților în vehicule electrice.

„Acesta este anul în care Europa trebuie să își dubleze eforturile pentru a împinge mașinile electrice pe piață. Dar ceea ce se întâmplă la nivel global vor face acest lucru mult mai dificil”, a declarat Chris Heron, secretarul general al asociației comerciale E-Mobility Europe.

Creșterea vânzărilor de vehicule electrice este, de asemenea, o sabie cu două tăișuri pentru producătorii auto cu marje de profit mici în zona mașinilor electrice. Cei care, precum Volkswagen, nu au un încă un vehicul electric accesibil pe piață, trebuie să ofere reduceri mari pentru a convinge clienții să facă trecerea la mașinile cu emisii zero.

„Expansiunea semnificativă a vânzărilor de electrice, în special în Europa, precum și costurile în creștere ale numeroaselor modele noi … sunt de așteptat să împovăreze bilanțurile financiare pentru 2025”, a declarat recent Arno Antlitz, directorul financiar al Volkswagen. Grupul german va lansa în viitorul apropiat modelul ID.2 – prima sa mașină electrică având un preț sub 25.000 de euro, dar și și ID.1, mașină chiar mai accesibilă. „Cu familia ID.2 efectul de diluare a marjei de profit în zona electricelor ar trebui să fie mult mai mic decât în prezent”, a menționat Antlitz.

Related posts