Cifra de afaceri a Grupului Renault progresează în 2017 cu 14,7% la 58 770 milioane de euro (+9,4% excluzând efectul consolidării AVTOVAZ). Marja operațională a Grupului este de 3 854 milioane de euro, reprezentând 6,6% din cifra de afaceri. Excluzând AVTOVAZ, marja operațională are o evoluție de 15,8% și este de 3 799 milioane de euro (6,8% din cifra de afaceri față de 6,4% în 2016). Rezultatul net este de 5 210 milioane de euro (+47,1%), față de 3 543 milioane de euro în 2016. Excluzând elementele non recurente menționate pentru Nissan, rezultatul net este de 4 189 milioane de euro (+18,2%). Înmatriculările de mașini ale grupului au avut o creștere de 8,5%, la 3,76 milioane de unități.
„2017 a fost un nou an record pentru Groupe Renault. Rezultatele comerciale și financiare sunt consecința strategiei pe care o urmăm deja de mai mulți ani și a eforturilor tuturor angajaților Grupului. Cu această performanță și prin implementarea noului plan strategic „Drive The Future”, suntem încrezători în capacitatea noastră de a răspunde provocărilor actuale și viitoare ale industriei auto”, a declarat Carlos Ghosn, Președinte-Director General al Renault.
Cifra de afaceri a Grupului atinge 58 770 milioane de euro (+14,7%), din care 2 727 milioane de euro din partea AVTOVAZ. Excluzând impactul consolidării AVTOVAZ, cifra de afaceri a Grupului progresează cu 9,4 %, la 56 043 milioane de euro (+10,1 % excluzând variația cursului de schimb).
Cifra de afaceri aferentă activității Auto, excluzând AVTOVAZ, este de 53 530 milioane de euro (+9,3%), în special datorită creșterii volumelor (+3,3 puncte) și dezvoltării vânzărilor către parteneri (+2,6 puncte). Această a doua componentă se explică prin demarajul producției Nissan Micra în Franța și prin dinamismul activităților de CKD pentru Iran și China. Efectul pozitiv al creșterii prețurilor (+1,5 puncte) se datorează, în principal, reînnoirii gamei. Alte efecte (+2,0 puncte) se explică, în parte, prin buna performanță a activităților legate de vehiculele de ocazie și de piese de schimb. Efectul cursului de schimb este negativ, de –0,7 puncte, din cauza scăderii peso-ului argentinian, a lirei turcești și a lirei sterline.
Marja operațională a Grupului se ridică la 3 854 milioane de euro și reprezintă 6,6% din cifra de afaceri.
Marja operațională aferentă activității Auto, excluzând AVTOVAZ, s-a mărit cu 363 milioane de euro (+15,2 %) la 2 749 milioane de euro și reprezintă 5,1 % din cifra de afaceri față de 4,9 % în 2016. Performanța se datorează, în principal, dezvoltării puternice a activității (impact pozitiv de 493 milioane de euro) și efectului pozitiv al Monozukuri (663 milioane de euro). Raportul mix/preț/nivel de echipare mai ridicat nu mai beneficiază, precum în 2016, de creșterea prețurilor în țările emergente pentru a compensa deprecierea unor monede și devine negativ, de -230 milioane de euro. Prețul materiilor prime a avut un impact negativ, de -394 milioane de euro, reflectând, în mare, creșterea prețului oțelului. Rata cursurilor de schimb a avut un impact negativ, de -300 milioane de euro, în special din cauza deprecierii peso-ului argentinian, a lirei sterline și a dolarului american.
Marja operațională a AVTOVAZ (neconsolidată în 2016) este de 55 milioane de euro, adică 2,0% din cifra de afaceri AVTOVAZ.
Contribuția aferentă activității Finanțarea vânzărilor la marja operațională a Grupului a atins 1 050 milioane de euro, față de 896 milioane de euro în 2016. Această creștere se explică prin progresul activului productiv mediu (+18,9%), care la rândul său, demonstrează o puternică dinamică comercială a RCI Banque.
Alte produse și cheltuieli de exploatare ajung la -48 milioane de euro (față de +1 milion de euro în 2016).
Rezultatul de exploatare al Grupului este de 3 806 milioane de euro, față de 3 283 milioane de euro în 2016 (+15,9%).
Rezultatul financiar este de -504 milioane de euro, față de – 323 milioane de euro în 2016. Degradarea a fost cauzată, în principal, de consolidarea rezultatului financiar al AVTOVAZ, de -112 milioane de euro, precum și de evoluția negativă a valorii acțiunii (-120 milioane de euro, față de -3 milioane în 2016).
Contribuția companiilor asociate, mai ales a Nissan, este de 2 799 milioane de euro, față de 1 638 milioane de euro în 2016. Contribuția Nissan a fost la rându-i influențată de integrarea unui produs non recurent de 1 021 milioane de euro, ca urmare a reformei fiscale votate la finalul lui 2017 în Statele Unite, și de cesiunea acțiunilor pe care le deținea la Calsonic Kansei.
Impozitele curente și amânate reprezintă 891 milioane de euro.
Rezultatul net este de 5 210 milioane de euro (+47,1%), iar rezultatul net, partea Grupului, de
5 114 milioane de euro (18,87 euro per acțiune, față de 12,57 euro per acțiune în 2016). Excluzând elementele non recurente menționate pentru Nissan, rezultatul net, partea Grupului, este de 4 093 milioane de euro (15,10 euro per acțiune).
Free cash-flow-ul operațional aferent activității Auto (inclusiv AVTOVAZ) este pozitiv, de 945 milioane de euro, rezultat obținut după ce s-a luat în calcul variația fondului de rulment pozitivă, de 550 milioane de euro, și o evoluție a investițiilor de 359 milioane de euro.
La 31 decembrie 2017, stocurile totale (inclusiv cele din rețeaua agenților independenți) reprezintă 57 de zile de vânzare, față de 59 de zile la sfârșitul lui decembrie 2016.
Valoarea dividendului de 3,55 euro per acțiune, față 3,15 euro anul trecut, va fi supusă aprobării următoarei Adunări Generale a acționarilor.