Ford reduce producţia la două fabrici din Germania, din cauza deficitului de cipuri

Da mai departe!

Ford a anunţat luni că în următoarele săptămâni va reduce producţia la fabricile sale din Koln şi Saarlouis – Germania – din cauza problemelor în aprovizionarea cu cipuri care afectează producţia mondială de autovehicule, transmite Reuters.

„Situaţia pe piaţa globală a semiconductorilor rămâne tensionată şi, conform tuturor estimărilor, tendinţa va continua în următoarele luni, ceea ce va afecta lanţul de aprovizionare”, a declarat un purtător de cuvânt al producătorului auto american.

Ford vrea să recupereze rapid efectele opririi producţiei şi a anunţat că vor avea prioritate vehiculele comandate deja de clienţi.

Aproximativ o treime din cei 15.000 de angajaţi ai Ford din Koln vor avea program redus de muncă în perioadele 3 mai – 18 iunie şi 30 iunie – 9 iulie. După vacanţa de vară, producţia va fi reluată în 16 august.

Săptămâna trecută, Ford şi-a redus estimările privind rezultatele înregistrate în acest an, din cauza deficitului de cipuri, o criză care, potrivit producătorului auto american, se va prelungi până în 2022.

Directorul financiar al Ford, John Lawler, estimează că lipsa de cipuri va reduce producţia realizată în acest an cu 1,1 milioane de vehicule, o revizuire semnificativă faţă de estimările anterioare, care vorbeau de o diminuare a producţiei cu 200.000 până la 400.00 de vehicule.

Vânzările pierdute ca urmare a unei producţii mai mici vor avea un impact semnificativ asupra rezultatelor anuale. În prezent, Ford se aşteaptă la un profit operaţional cuprins între 5,5 şi 6,5 miliarde de dolari în acest an, respectiv cu 2,5 miliarde de dolari mai puţin faţă de estimările anterioare privind un profit operaţional cuprins între şapte şi opt miliarde de dolari.

„Există mai multe momente dificile în faţa noastră. Deficitul de semiconductori şi impactul asupra producţiei se va înrăutăţi”, a afirmat directorul general Jim Farley.

Potrivit acestuia, în prezent, Ford se aşteaptă să piardă până la 50% din producţia preconizată pentru al doilea trimestru, în creştere faţă de 17% în primul trimestru. Farley avertizează că problema ar putea să se prelungească până în 2022.

Related posts