Dacia a prezentat primul său model electric de serie – Spring

Da mai departe!

Dacia deschide un nou capitol din istoria sa, odată cu prezentarea primului său model de serie electric ale cărui trăsături generale erau anticipate încă din luna martie a acestui an de showcar-ul Dacia Spring. Alături de modelul de serie destinat publicului larg, Dacia prezintă azi și două versiuni inedite destinate noilor forme de mobilitate: o versiune adaptată serviciilor de car sharing și o versiune utilitară, denumită Cargo, pentru livrările pe distanțe scurte fără emisii poluante.

Cel mai ieftin automobil electric de pe piață oferă un spațiu interior record pentru segmentul său, o motorizare electrică simplă și fiabilă și o autonomie rezonabilă. Sub liniile care evocă universul crossover, Dacia Spring se dezvăluie ca un vehicul de oraș polivalent și practic.
Mobilitatea electrică începe să facă parte treptat din viața noastră cotidiană. Pionier în domeniul mobilității electrice, Groupe Renault a dobândit o experiență de zece ani, unică în lume. În Europa, una din cinci mașini electrice este concepută de Groupe Renault. Peste 30 000 de salariați ai companiei sunt pregătiți pentru specificul mobilității electrice.
Abordând acest domeniu, Dacia rămâne fidelă filozofiei sale, oferind un vehicul contemporan care răspunde nevoilor reale ale clienților. Spring este un automobil de oraș spațios, robust, disponibil la un preț imbatabil.
Comenzile pentru noul model Dacia Spring vor fi preluate începând din primăvara anului 2021. Oferta comercială va cuprinde două nivele de echipare pentru varianta destinată publicului larg iar costul bateriei va fi inclus în prețul de achiziție.

Un design inedit
Primul model al mărcii Dacia din segmentul mini, Spring afișează un design inedit pentru o mașină electrică « convențională». Garda la sol înălțată, protecțiile de la nivelul pasajelor roților și barele de pavilion îi conferă un aspect de mini off-roader, ideal pentru a înfrunta jungla urbană.
Partea sa frontală degajă o personalitate puternică datorită capotei proeminente, a barei de protecție generos dimensionate și a blocurilor optice înguste echipate cu LED, a căror linie orizontală este prelungită de ornamentele din partea superioară a calandrului. Element distinctiv pentru vehiculele electrice, calandrul modelului Spring nu este perforat. Cu un aspect modern, subliniat de elemente 3D, acesta include și trapa de acces pentru cablul de încărcare, a cărei deschidere se realizează din interiorul mașinii. Blocurile optice spate beneficiază de noua semnătură luminoasă în formă de Y, specifică de acum modelelor Dacia.
Linia generală a mașinii se remarcă prin elemente specifice universului modelelor crossover – pasaje ale roților bine conturate, bare de pavilion, bare de protecție ranforsate în partea inferioară, scut de protecție în partea din spate și o gardă la sol supraînălțată (150 mm gol).
Capota motorului bombată și flancurile proeminente îi conferă modelului un aspect robust. Cu toate acestea, Spring aparține segmentului mini : dimensiunile sale sunt de numai 3,73 m lungime, 1,62 metri lățime (fără retrovizoare) și 1,51 m înălțime.
Atributele inedite ale designului noului model Dacia se regăsesc și în aspectul părții din spate. În timp ce luneta ușor bombată, conturul rotunjit al blocurilor optice și liniile curbe ale marginilor hayonului sunt specifice mașinilor de oraș, bara de protecție robustă, completată în partea inferioară de un scut de culoare gri evocă universul modelelor crossover. Un artificiu stilistic de efect : două fante verticale având aspectul unor prize de aer, dispuse de o parte și de alta a barei de protecție, adăpostesc catadioptrii.

În pofida dimensiunilor sale exterioare reduse, Spring este suficient de încăpător pentru patru adulți. Pe locurile din spate, care beneficiază de un spațiu generos deasupra capului și de o distanță de la genunchi la spătarul scaunelor din față de 100 mm, își pot găsi loc fără probleme chiar și persoane cu talie peste medie.
Impresia de spațiu disponibil contribuie, de altfel, la confortul general resimțit la interior. Ocupanții locurilor din față au la dispoziție spații de depozitare la nivelul torpedoului, fețelor de portieră și la baza consolei centrale, care totalizează 23,1 L. Pasagerii din spate beneficiază de buzunare amplasate în spătarele scaunelor din față.
Între cadranele de bord este amplasat un ecran cu afișaj digital de 3,5” iar sistemul de recunoaștere vocală Google sau Apple poate fi activat la o simplă apăsare pe un buton de comandă amplasat pe volan.
Atât conturul ecranului central cât și cel al aeratoarelor beneficiază de ornamente de culoare albastră. Locul manetei schimbătorului de viteze este luat de un selector rotativ cromat, ușor de utilizat, cu 3 poziții: D (drive/mers înainte), N (neutral/punct mort) și R (return/marșarier).
Portbagajul dispune de cea mai mare capacitate de încărcare din segment : 300 de litri (fără a lua în calcul spațiul de sub portbagaj destinat roții de rezervă disponibile în opțiune). Această valoare se regăsește de obicei în fișa tehnică a unor modele din segmentul superior, subcompact. Bancheta spate este rabatabilă, oferind astfel la nevoie o capacitate de încărcare de circa 600 litri.
Cu o rază de bracaj de numai 4,8 m, Spring se strecoară ușor în traficul din oraș. Sistemul de asistență la parcare, disponibil opțional, asigură manevrarea în siguranță datorită senzorilor cu ultrasunete amplasați pe bara de protecție spate și a unei camere de marșarier a cărei imagine este afișată pe ecranul sistemului multimedia cu linii de ghidare dinamice.
Modelul dispune, în serie sau opțional, de numeroase echipamente, printre care: direcția cu asistență variabilă 100% electrică, închiderea centralizată de la distanță, geamurile electrice, sistem de aer condiționat manual, sistem multimedia, reglaj electric al oglinzilor retrovizoare.

Preț rezonabil
Fidel filozofiei modelelor Dacia, Spring este un vehicul economic atât la achiziție cât și în utilizare. Disponibil la un preț care pare a fi cel mai mic de pe piață, cu o autonomie de 225 km (conform normei WLTP), modelul îmbină polivalența, fiabilitatea și robustețea. Atribute care corespund perfect motorizării sale electrice.

Motorizare de 44 CP
Motorul electric de 33 kW (echivalent cu 44 CP) este cuplat cu o baterie de 26,8 kWh. Această tehnologie beneficiază de toată experiența Groupe Renault în domeniu. O experiență de zece ani, unică în lume. Fiabil, robust și sigur, motorul asigură o accelerație liniară, o funcționare silențioasă și lipsită de vibrații. Spring are un cost de utilizare inferior celui al unui model echivalent cu motor termic întrucât atât costul energiei cât și cel de întreținere sunt mai mici.
Spring este o mașină electrică polivalentă, aflată în largul ei atât pe șoselele aglomerate din orașe, cât și pe drumurile de țară, datorită unei gărzi la sol supraînălțate și unui comportament rutier echilibrat. Motorizarea fiabilă, autonomia și confortul interior oferă posesorilor o mare libertate în utilizare.
Spring oferă multiple posibilități de încărcare: la o priză standard de 220V, cu ajutorul unui cablu furnizat în serie, la un Wallbox (cu un cablu oferit opțional) sau la o bornă DC (opțional).
Durata de încărcare a bateriei Litiu-ion este de :
Mai puțin de o oră pentru o încărcare 80% la o bornă DC 30 kW
Mai puțin de 5 ore pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 7,4 kW
Mai puțin de 8h30 pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 3,7 kW
Mai puțin de 14 ore pentru o încărcare 100% la o priză standard de 2,3 kW
Aplicația gratuită MY Dacia, disponibilă pe smartphone, va permite afișarea în timp real a nivelului bateriei, a autonomiei restante în kilometri, activarea de la distanță a sistemului de climatizare pentru încălzirea sau răcorirea habitaclului și localizarea mașinii în timp real. Atunci când Spring este conectat la priză, aplicația permite afișarea informațiilor cu privire la nivelul de încărcare și activarea sau oprirea, la nevoie, a acesteia.
Funcționând fără să aibă nevoie de ulei și cu un număr de piese în mișcare mult mai redus față de un motor termic (ceea ce duce, printre altele, la absența curelei de transmisie), motorul electric este fiabil și mai ieftin de întreținut decât un motor termic. Dacia Spring dispune de o garanție de 3 ani/100 000 km iar bateria sa este garantată 8 ani/120 000 km.

Autonomie de 225 kilometri
Ușor și compact, Spring dispune de o autonomie de 225 km conform ciclului WLTP și de 295 km conform ciclului WLTP City (care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat), ceea ce garantează o mare polivalență în utilizare nu doar în mediul urban, cât și în cel peri-urban.
În Europa, mașinile din segmentul A (clasa mini) parcurg zilnic în medie 31 km. Pornind de la această bază, Spring nu ar avea nevoie decât de o singură încărcare pe săptămână.
Autonomia poate fi extinsă cu aproape 10% prin acționarea butonului ECO de pe planșa de bord, care limitează puterea la 23 kW (în loc de 33 kW) și viteza maximă, la 100 km/h.

Dacia Spring beneficiază de numeroase echipamente de siguranță, printre care: limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forței de frânare, 6 airbag-uri, apel de urgență (buton SOS), aprindere automată a farurilor și frânare automată de urgență. Activ la viteze cuprinse între 7 și 125 km/h, sistemul detectează, datorită radarului frontal, distanța față de vehiculul aflat în față (atât la staționare, cât și în deplasare). În cazul în care este detectat un risc de coliziune, sistemul alertează șoferul atât vizual cât și acustic înainte de a amplifica performanța sistemului de frânare dacă șoferul frânează dar riscul rămâne prezent sau de a acționa automat frânele dacă șoferul nu apasă pedala.

Versiune specială pentru car-sharing
În Europa, durata medie de utilizare a unui vehicul aflat în serviciu de car sharing este de 40 de minute, pentru o distanță parcursă de 8 kilometri. Dacia Spring corespunde perfect acestei utilizări: electric, simplu de utilizat, fiabil și robust. În plus, prețul său corespunde modelului economic al serviciilor de car sharing și așteptărilor clienților.
Pe baza experienței dobândite de ZITY, serviciul de car sharing dezvoltat de Groupe Renault și de compania spaniolă Ferrovial la Madrid și Paris, Dacia a dezvoltat o versiune specifică a modelului Spring pentru piața serviciilor de car sharing. Ea este pre-echipată pentru a permite instalarea unui sistem de geo-localizare sau pentru deschiderea ușilor cu ajutorul unui smartphone.
Disponibilă în culoarea albă și gri deschis, această versiune va fi propusă cu scaune din material TEP negru (imitație de piele rezistentă la uzură și la murdărie), aceeași culoare fiind utilizată pentru pragurile ușilor din față și pentru capota portbagajului, precum și pentru covorașele față și spate, mânerele de uși și carcasa oglinzilor retrovizoare. Versiunea va fi echipată cu roți Flexwheel de 14”. La interior, șoferul va dispune de toate informațiile oferite de compania de car sharing. În plus, va fi disponibil sistemul de navigație, precum și sistemele de asistență la staționare (camera de marșarier și senzori spate).

Related posts