Cu Dacia Duster by Orange la Cramele Avincis

Da mai departe!

AutoReport.ro continuă seria în care vizitează locuri pe care vi le vom putea recomanda în curând într-un site de turism. Pentru acest episod am fost cu Dacia Duster by Orange la cramele Avincis.

Am făcut peste 450 kilometri până în apropiere de Drăgășani pentru a vizita această locație. Drumul a fost destul de confortabil, am profitat de conexiunea internet a mașinii folosind Waze, dar am și remarcat consumul destul de mic al mașinii.
Povestea AVINCIS a început în anul 2007, când Valeriu şi Cristiana Stoica şi-au descoperit pasiunea pentru vin în timpul unei vizite la casa din Drăgăşani a familiei Cristianei. Deşi nici unul nu părea să aibă profil de podgorean – amândoi conduc o renumită societate de avocaţi din Bucureşti – au decis să restaureze casa copilăriei Cristianei şi să refacă via rămasă în paragină.
S-au pus astfel bazele proiectului de a restitui farmecul de odinioară podgoriei din regiune, care cunoscuse perioada sa de glorie la sfârşitul secolului al XIX-lea. În 2011, familia Stoica a inaugurat crama AVINCIS de pe domeniul de familie Vila Dobruşa, Drăgăşani, aşezată pe o colină mângâiată de soare, asemenea podgoriilor renumite din Champagne, Castilia, Chile şi Napa Valley.
Noua cramă, proiectată de arhitectul Alexandru Beldiman, se remarcă prin arhitectura modernă şi inedită şi găzduieşte evenimente exclusiviste şi degustări de vin.
Pentru a construi pe termen lung personalitatea viei lor, Valeriu şi Cristiana Stoica au apelat la serviciile tânărului şi talentatului oenolog francez Ghislain Moritz, absolvent al Universităţii din Dijon, cu experienţă în vinificaţie dobândită în Franţa.
“Au fost ani de muncă intensă şi a durat ceva până când am obţinut primul vin cu care să ne mândrim. Din acel punct, însă, AVINCIS a devenit un nume de referinţă pe piaţa vinurilor din România şi din străinătate, dovadă stând distincţiile obţinute de vinurile noastre anul trecut, la prestigioase competiţii de profil”, a declarat Cristiana Stoica.
În 2015, trei dintre vinurile produse în România de AVINCIS: Crâmpoşie Selecţionată 2013, Cuvée Andrei – Cabernet Sauvignon 2011 şi Fetească Regala & Pinot Gris 2013, au primit medalia de bronz în cadrul concursului internaţional DECANTER World Wine Awards, o competiţie riguroasă al cărei juriu a fost format din 240 de profesionişti, dintre care 85 au titlul de “Master of wine”.
La doi ani de la ultima evoluție majoră a modelului Duster, Dacia a lansat, doar în România, Ediția Specială  Dacia Duster Connected by Orange. Mașina de test este echipată cu un dispozitiv  Wi-Fi on board  care asigură permanent accesul la internet. Datorită acestui hot spot, clienții au posibilitatea de a naviga pe net și de a rămâne în permanență conectați la realitatea online, la viteză 4G.
Sistemul dezvoltat de partenerul Orange România permite conectarea a până la 10 dispozitive Wi-Fi simultan, la un trafic lunar de 12 GB inclus timp de doi ani.
Designul a rămas neschimbat fiind același de la facelift, dar, la exterior, se remarcă noile jante de aluminiu de 16 inch, Noir Diamanté.  Ornamentele cu aspect de crom satinat și carcasele oglinzilor exterioare  «  Dark Metal  » contrastează plăcut cu noua nuanță a caroseriei, Vert Altai.
Interiorul beneficiază de o tapițerie textilă nouă, de volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele și de scaune față încălzite.
La rândul său, sistemul MediaNav care echipează Ediția Specială  Duster Connected by Orange  dispune de o interfață modernă, cu afișaj color, care asigură un acces rapid  și intuitiv la funcțiile sale. Datorită sistemului Bluetooth, aceasta permite ascultarea, în audio-streaming, a fișierelor audio înregistrate pe smartphone.

Modelul de test este echipat cu economicul motor 1.5 dCi de 109 CP. Acesta în combinație cu transmisia manuală cu 6 trepte oferă reprize foarte bune, iar în testul nostru de peste 600 kilometri am avut un consum ce nu a trecut de 5litri la 100 km. Evident, la acest lucru ne-a ajutat sistemul Stop  & Start, dar și funcția Eco Mode.
Modelul dispune, în exclusivitate, de sistemul de asistență video la parcare. Imaginile captate de camera video dispusă în spatele mașinii sunt proiectate pe ecranul sistemului de navigație multimedia MediaNav, ușurând astfel sarcina șoferului în timpul manevrelor efectuate în marșarier. Mașina mai este echipată cu sistem de tracțiune integrală, Cruise Control, dar și ESP.

Related posts