Asaltul mărcilor chineze asupra pieței auto europene nu mai este doar o intenție. La expoziția de mobilitate de la Munchen, BYD, Leapmotor, MG sau Dongfeng au prezentat mașini care pot concura fără probleme cu mărcile europene. 41% dintre spațiile închiriate au fost inchiriate de companii din China, iar brandurile din țara comunistă au părut a domina salonul la care firmele europene abia au reușit să mai capteze o parte din atenția presei și a vizitatorilor.
Așa cum era anunțat, mărcile chinezești au avut o prezență importantă la IAA Mobility din Munchen.
Standuri cu suprafețe mai mari decât cele ale europenilor, foarte multe automobile electrice, concepte spectaculoase și atenție pentru publicul german, toate s-au regăsit la companiile chineze care au venit la Munchen în acest an, pentru a-și puncta intrarea în forță pe piața din Europa.
Unii au oferit fără teamă vizitatorilor posibilitatea de a testa pentru câteva sute de metri mașinile din portofoliu, iar reacțiile nu au fost deloc negative.
În ziua dedicată presei și specialiștilor de la expoziția de mobilitate din Munchen, începută pe 4 septembrie și aflată încă în plină desfășurare, mărcile chinezești au ales să își prezinte produsele cât mai transparent, iar standurile lor le-au depășit în multe cazuri pe cele ale puținelor branduri europene care au decis să țină piept, de la fața locului, invaziei.
De la numele mari, precum BYD, Dongfeng sau SAIC, la nume mai puțin cunoscute, constructorii chinezi de automobile au fost prezenți la Munchen în număr mare, încercând să-și anunțe zgomotos prezența pe piața europeană. Cei mai pregătiți de condițiile concurențiale din Europa par BYD (Build Your Dreams), o companie care are o forță impresionantă la nivel global și care a intrat deja în rețelele de dealeri cu modelele sale.
La Munchen au fost prezenți cu familia Seal, un sedan și un SUV, ambele electrice, desenate de un designer german și comunicând prețuri ceva mai accesibile decât rivalii din Europa, adică 44.000 euro preț de pornire pentru sedanul care poate fi văzut deja pe șosele.
Cum nu era suficient, BYD a prezentat europenilor și marca premium sa Denza, un joint venture între chinezi și Mercedes-Benz care are în portofoliu monovolumul electric D9, aflat la prima apariție pe șoselele de pe Bătrânul Continent.
Cu prețuri greu de bătut și linii ale caroseriei și interiorului create de un designer care a lucrat pentru Alfa Romeo, Seat și Audi – Wolfgang Egger, modelele BYD au toate șansele să atragă atenția potențialilor clienți. De altfel, în prima zi dedicată publicului, 5 septembrie, standul companiei chineze din Munchen, amplasat pe Ludwigstrasse, a atras curioșii ca un magnet.
Deși pentru mulți pare încă greu de crezut, chinezii de la BYD se află, conform unui raport al Zentrum für Sonnenenergie und Wasserstoff Forschung Baden-Württemberg (ZSW), pe al doilea loc din lume în privința vânzărilor de mașini electrice. Cu 3.308.400 de mașini aflate deja în circulați la nivel global, cei de la BYD sunt depășiți doar de Tesla, marca americană având deja pe șosele circa 3.634.600 de unități.
Într-un stand aflat la doar o aruncătură de băț de cel al mărcii Renault, chinezii de la Dongfeng, prezenți la IAA cu marca Forthing, au prezentat modele precum T5, Leiting, Yacht sau Ligzhi. Deși numele acestor vehicule nu spun mare lucru și sună mult prea „asiatic” pentru potențialii clienți europeni, producătorul chinez a mizat pe prețuri greu de bătut. Ba chiar a anunțat, cât se poate de transparent, posibilitatea de a vinde mașini en-gros unor eventuali parteneri locali
De exemplu, pentru varianta hibridă a SUV-ului Forthing T5, dotat cu un motor termic Mitsubishi de 1.5 litri care dezvoltă, împreună cu sistemul electric adițional, 194 CP, chinezii de la Dongfeng solicită un preț de 19.369,38 euro. Asta dacă eventualul client cumpără trei unități. În cazul unei comenzi de 10 – 19 unități, reseller-ul poate primi un preț de 18.996,89 euro, iar dacă dealerul european dorește între 20 și 49 de unități îi este garantat un preț de 18.717,53 euro pe unitate. Depășirea cantității de 50 de unități atrage după sine un preț per mașină de doar 17.693,18 euro. Desigur, la aceste sume, eventualul partener european trebuie să își aplice adaosul comercial și alte costuri, însă este cert că sumele menționate sunt cât se poate de competitive pentru un SUV compact cu o lungime de 5,56 metri și sisteme electronice care rivalizează cu ale oricărui concurent din Europa.
Leapmotor, un start-up chinezesc aproape necunoscut în Europa, dar care are legături pe piața sa de bază cu grupurile Volkswagen și Stellantis, a prezentat la IAA Mobility primul său model global, SUV-ul mediu C10. Acesta este primul model care utilizează noua arhitectură LEAP3.0 a companiei chineze, care include o transmisie electrică răcită cu ulei. C10 va fi disponibil ca vehicul complet electric sau hibrid.
Marcă britanică intrată în posesia chinezilor de la SAIC, MG a uimit mai întâi Europa prin vânzările micului crossover electric MG4, dar și prin caracteristicile modelului MG Marvel R. La IAA Mobility chinezii au dat însă o adevărată lecție de curaj lansând un roadster electric cu linii neașteptat de atractive.
Prezentat mai întâi la expoziția auto de la Shanghai doar ca parte a unui montaj video și, ulterior, la Goodwood Festival of Speed, MG Cyberster a avut cu adevărat premiera mondială la Munchen. Liniile specifice unui model sportiv, ușile cu deschidere „fluture” și prezentarea ca vehicul aniversar la împlinirea a 100 de ani de către brandul, cândva britanic, au făcut din Cyberster o adevărată vedetă căutată cu ochii de mulți dintre cei prezenți la cea mai importantă expoziție auto europeană.
Deși nu a menționat caracteristicile tehnice al modelului Cyberster, Jan Oehmicke, vicepreședinte al MG Motor Europe, a ținut să declare că „IAA Mobility 2023 este o platformă ideală pentru a ne conecta cu clienții și pentru a oferi o idee asupra viitorului interesant al MG, care prezintă mașini precum Cyberster”. MG Cyberster va ajuge pe piețele din Europa în cursul anului 2024.
Nu a lipsit de la întâlnirea cu publicul european nici marca Zeekr a chinezilor de la Geely, nimeni alții decât cei care controlează mai cunoscutele Volvo și Polestar și care, recent, au încheiat un parteneriat cu grupul Renault pentru divizia de motoare termice Horse.
Zeekr a prezentat la Munchen modelul 001, un „shooting brake” premnium cu un coeficient aerodinamic de doar 0.23 Cd și un sistem de propulsie care dezvoltă 544 CP. Bateria de 100 kWh îi asigură vehiculului o autonomie de până la 620 km (în versiunea cu un singur motor). În varianta sa de top, modelul Zeekr 001 se poate încărca de la stații DC de 200 kW, astfel încât energia din baterie poate ajunge de la 0 la 80% în doar 30 de minute.
Pe piața din Germania, Zeekr 001 poate fi deja comandat cu prețul minim de 59.990 de euro, iar fratele său, crossoverul Zeekr X, cu cel puțin 44.990 de euro. Chinezii promit livrarea primelor mașini în primăvara lui 2024.
Alături de mărcile și vehiculele menționate, la IAA Mobility 2023 au fost prezente și alte mărci din China, unele prezentând vehicule cel puțin interesante, iar altele componente fără de care industria auto europeană nu poate susține transferul către viitorul electric. Deși nu sunt mulți cei care înțeleg asta, în prezent este imposibil de găsit o mașină nouă, comercializată în Europa, care să nu aibă componente „made in China”.