Capăt de linie pentru Dacia Spring – nu va avea o nouă generație

Da mai departe!

Odată cu decizia de a construi Renault Twingo electric, șefii companiei franceze Renault au decis – conform unor surse Profit.ro apropiate de compania auto de la Mioveni – să treacă pe linie moartă proiectul unei noi generații Dacia Spring, în Europa.

În Slovenia va fi fabricat un singur model, cel al Renault, după cum a transmis șeful companiei, Luca de Meo.

Sursele citate susțin însă că Dacia Spring nu va mai avea o nouă generație.

Dacia și Renault nu transmit informații sau confirmări oficiale despre modele viitoare, în afara calendarului propriu. Contactați totuși pe această temă de mai multe zile de Profit.ro pentru a confirma sau dezminți informația, reprezentanții companiilor nu au răspuns.

Sursele citate susțin că decizia ar fi venit pe fondul nevoii mărcii Renault de a vinde un automobil complet electric accesibil, la un preț sub 20.000 de euro. Luca de Meo a prezentat în luna noiembrie 2023, în cadrul unui eveniment dedicat investitorilor, conceptul viitorul Twingo electric, o mașină dezvoltată de Ampere, divizia electrică, și care va fi asamblată, conform înțelegerii semnate cu guvernul Sloven, în fabrica din Novo Mesto. La acel moment, anunțul a venit surprinzător, deoarece același Luca de Meo declara cu doi ani înainte că Twingo nu va mai fi înlocuit de o nouă generație.

Datele existente sugerează că în spatele noului Twingo se află decizia de a transfera întreg proiectul Spring 2 către Twingo E-TEch. În acest fel, viitorul model electric accesibil al grupului Renault va beneficia de un brand cu mai multă greutate și va genera vânzări mai mari, la un preț pe care Spring cu greu l-ar mai fi putut avea, după ieftinirea din acest an. Totodată, brandul Renault va permite și vânzarea de versiuni mai puternice și mai bine echipate, la prețuri care să genereze mai mult profit, lucru pe care un automobil Dacia n-ar fi fost posibil să-l realizeze.

Se pune întrebarea „de ce nu se pot fabrica și vinde ambele modele în paralel pe o singură platformă?”.

Explicația pare simplă: pentru a fi competitiv, Spring ar trebui să aibă o diferență de preț, sub viitorul Twingo, de cel puțin 5.000 de euro, ceea ce, în condițiile actuale de piață, ar fi imposibil. În primul rând, mutarea producției în Europa, așa cum cer clienții și mai ales autoritățile europene, ar crește foarte mult costurile de producție pentru Spring. În al doilea rând, folosirea unei singure platforme cu Twingo ar face dificilă utilizarea de componente ieftine, așa cum se întâmplă cu actuala generație produsă în China cu piese de la furnizori chinezi.

Singura soluție viabilă ar fi dezvoltarea unui nou Spring, care să fie produs într-o țară cu costuri mai reduse, India sau Maroc, și să fie importat în Europa la prețuri competitive. Acesta ar trebui, însă, să fie un alt proiect, pornit de la zero, care ar putea ajunge pe piață abia în 2028 – 2029 și foarte posibil să nu mai fie o ecuație câștigătoare pentru Dacia și pentru grupul Renault.

Viitorul Sandero electric

În schimb, soluția la care va apela Dacia pentru a rămâne prezentă pe piața de vehicule electrice va fi modelul Sandero. Odată cu lansarea noii generații în 2027 – 2028, acesta va beneficia și de o versiune cu propulsie complet electrică.

Cel mai probabil, ea va fi anunțată încă de la debutul noii generații, iar lansarea pe piață a motorizărilor complet electrice ar urma să aibă loc după 1 – 2 ani, adică 2028 – 2029. Sandero electric va ajunge să fie, așa cum se întâmplă cu actualul model, cel mai ieftin automobil cu zero emisii din segmentul său. El va putea folosi o versiune simplificată a platformei pe care este astăzi construit Renault 5 și va oferi europenilor oportunitatea de electrificare la prețurile accesibile specifice Dacia.

Nu este exclus să vedem un viitor Sandero electric cu prețuri comparabile cu cele pe care Spring le-a avut în perioada 2022 – 2023, adică între 20 și 25.000 de euro, poate chiar mai mici. În același timp nu ne așteptăm la valori mari ale capacității bateriei, poate un entry-level similar cu ceea ce vedem azi pe Spring plus o alternativă mai mare, dar cu siguranță vor fi aduse în ofertă motoare cu puteri mult mai mari decât cei 65 CP de care beneficiază azi Spring. Denis le Vot, șeful Dacia, a spus deja că Sandero electric „va avea autonomii reduse și timp de încărcare lung”, pentru a ține prețul sub control. „Nu urmărim să avem 500 – 600 km autonomie și încărcare în 20 de minute”.

Vestea bună este că Spring nu va dispărea de pe alte piețe ale lumii. Fie că se va vinde sub marca Dacia, pe cele câteva piețe non-europene pe care regăsim brandul românesc (Maroc, de exemplu), fie sub numele Renault Kwid E-Tech, un lucru este cert: mașina produsă de Dongfeng în China încă mai poate oferi volume bune de vânzări pentru francezi, cu un profit generos.

Related posts