ASF poate arunca liderul pieței RCA, Euroins, în faliment

Da mai departe!

Consiliul ASF a decis joi seară să ridice autorizația companiei Euroins, care intră, conform legii, în insolvență. 2,5 milioane de români sunt asigurați la compania Euroins, ”care are 400 de milioane de euro lipsă față de SCR, cerința de capital de solvabilitate”.

ASF nu a confirmat decizia, autoritatea planificându-și să comunice public vineri dimineață decizia de azi, potrivit informațiilor din interior.

Nu este exclusă la acest moment formularea unei cereri din partea ASF către instanță de declanșare a insolvenței, după constatarea, conform procedurii, a unei astfel de stări de fapt.

Aceleași surse vorbesc că, în lipsa cererii insolvenței, varianta este începerea procedurilor de gestionare a companiei de către un administrator temporar, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA).

„Până la această oră Euroins Romania și Eurohold Bulgaria nu au fost informate despre nici o decizie ASF privind societatea”, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanții Euroins România.

Premierul Ciucă anunțase miercuri că a vorbit cu șeful ASF despre situația Euroins avertizândcă dacă intră în insolvență vor fi afectați mulți oameni.

​„Am discutat săptămâna trecută cu Nicu Marcu, președintele ASF, urmează să se finalizeze controlul la Euroins și joi, așa am fost informat, ar urma să fie prezentate concluziile raportului de control, a declarat miercuri premierul Nicolae Ciucă, înainte de începutul ședinței de Guvern.

Related posts