Vânzările de autovehicule noi au ajuns la 128.106 unități în primele 11 luni ale acestui an, ceea ce reprezintă o creștere de 16,7% comparativ cu 2015, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Dintre acestea, 103.938 sunt autoturisme, care înregistrează, astfel, o creștere de 16,2% comparativ cu 2015, și 24.168 sunt vehicule comerciale (marfă și persoane), în creștere cu 18,8% față de 2015.
În noiembrie, au fost comercializate 13.147 unități, din care 10.559 autoturisme (80,3%) și 2.588 vehicule comerciale (19,7%). Volumul vânzărilor a crescut cu circa 10,4% față de luna similară din anul trecut, însă a scăzut cu 2,6% față de luna precedentă.
„Și în această lună, la fel ca în toate cele anterioare, vânzările sunt susținute, în principal, de către persoanele juridice. Acestea ajung să dețină, pe ansamblul primelor 11 luni, o pondere de 70%. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că vânzările către persoanele fizice au crescut cu 26,7% față de primele 11 luni ale anului anterior, deși vânzările realizate prin Programul Rabla până la 30 noiembrie (în care persoanelor fizice le revine cea mai mare parte) au fost cu 5,6% mai mici decât în anul 2015. Cu toate acestea, un factor de distorsiune al pieței auto și cu impact negativ asupra acesteia continuă să îl reprezinte afluxul de autovehicule rulate, marea lor majoritate nefiscalizate, ceea ce face ca, anual, Bugetul de Stat să piardă sute de milioane de Euro”, subliniază documentul citat.
La autoturisme, top-ul pe mărci, după primele 11 luni ale anului 2016, este condus de către Dacia, cu 31.844 unități (30,6% cotă de piață, pe un volum în creștere cu 3,3% față de perioada similară din 2015), urmată de Volkswagen cu 11.067 unități (10,6% cotă de piață, volume în creștere cu 21,9% față de 2015), Skoda 9.483 unități (9,1% din total piață, volume în creștere cu 16,4%), Renault 7.491 unități (7,2% cotă de piață, volume mai mari cu 35,9%), Ford 6.241 unități (6% din total piață, volume în creștere cu 12,5%) și Opel 4.854 unități (4,7% din total piață, volume mai mari cu 47,9%).
Pe modele, cu cele 14.029 unități (-3,6% comparativ cu 2015) livrate pe piața autohtonă în primele 11 luni ale acestui an, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, urmat de Dacia Sandero cu 6.271 unități (+19,9%), Dacia Duster 6.116 unități (+2,5%), Skoda Octavia 4.085 unități (+13,4%) și Dacia Logan MCV 3.117 unități (+6,5%).
În funcție de tipul de combustibil, ponderea autoturismelor diesel a crescut în luna noiembrie comparativ cu octombrie, dar, pe ansamblul anului 2016, acest segment înregistrează o scădere de 7% față de aceeași perioadă din 2015. Ca urmare, motorizările
diesel mai reprezintă doar 48,9% din piață, comparativ cu anul 2015, când, după aceeași perioadă, ponderea acestora era de 53%.
Vânzările de autoturisme „verzi” (electrice și hibride) s-au dublat la 11 luni, iar segmentul autoturismelor hibride reprezintă 86,1% din această categorie. Numărul autoturismelor electrice (BEV, EREV, PHEV) s-a triplat (237%) comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În funcție de țara de proveniență a autoturismelor, 28,5% sunt de proveniență autohtonă, 22% sunt fabricate în Germania, 11,2% sunt din Cehia, 8,9% din Spania și 6,7% din Franța.
În acest context, vânzările de autoturisme din producția autohtonă au crescut în primele 11 luni din 2016 cu 2,8% față de aceeași perioadă din 2015, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creștere consistentă, de 22,5%, precizează APIA.
„Cu aceste cifre, se poate aprecia că estimarea noastră din ianuarie a.c. pentru întreg anul 2016 (creștere de 10% — 12% a vânzărilor de autoturisme și un volum total de maximum 135.000) va fi depășită de către piață”, se mai arată în comunicatul citat.
Pe plan european, în primele 11 luni din 2016, s-a consemnat o creștere generală consistentă a vânzărilor de autoturisme (+7,1%), cele mai mari piețe (care împreună acoperă circa 3/4 din totalul SM UE), înregistrând creșteri relativ importante: Franța +5%, Germania +4,6%, Italia +16,5%, Spania +11,1% și Marea Britanie +2,5%.
În primele 11 luni din 2016, înmatriculările de autoturisme rulate provenite din import au atins un nou record, respectiv 280.000 unități, ceea ce înseamnă o creștere de 23,4% comparativ cu anul 2015. Potrivit APIA, această creștere s-a accentuat în perioada august-noiembrie, când în spațiul public au apărut câteva inițiative de anulare a Timbrului de Mediu (media importurilor de autoturisme rulate din ultimele 4 luni fiind de circa 29.000 unități/lună, față de o medie lunară de circa 23.000 unități în primele 7 luni).
„Cifrele de mai sus duc la o conjunctură deloc favorabilă, care a făcut ca, pe ansamblul primelor 11 luni din acest an, numărul autoturismelor rulate să-l depășească semnificativ (cu circa 12%) pe cel înregistrat pe întregul an 2015. Astfel, numărul autoturismelor rulate importate în România în primele 11 luni din 2016 este de 3,3 ori mai mare decât cel al autoturismelor noi (din producția internă și import)”, se mai arată în comunicatul citat.
În luna noiembrie, au fost fabricate 36.207 autovehicule, cu 24,2% mai mult decât în luna precedentă a acestui an, iar la 11 luni producția totală este de 337.745 unități, ceea ce reprezintă o scădere totală de 5,9% comparativ cu aceeași perioadă a
anului 2015.
Un număr de 300.288 unități au fost produse de către Dacia și 37.457 unități de către Ford.
Volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 178.574 unități (cu 14,2% mai mult decât în primele 11 luni din 2015), urmat de Dacia Sandero (47.997 unități, cu 9,8% mai puțin decât în 2015), Dacia Logan MCV (38.437 unități, cu 0,2% mai mult decât în 2015), Ford B-MAX (37.457 unități, cu 16,3% mai puțin decât în 2015) și Dacia Logan (35.280 unități, cu 46,8% mai puțin decât în 2015).
La export au mers 302.533 unități în primele 11 luni din acest an, în scădere cu 8,7%, comparativ cu perioada similară din anul 2015, aceasta fiind rezultatul declinului înregistrat în 10 din cele 11 luni ale acestui an, în raport cu lunile similare din 2015.
Cel mai exportat model în primele 11 luni din 2016 a fost Dacia Duster (169.869 unități), în creștere cu 12,7% față de 2015, urmat de Dacia Sandero (40.965 unități, în scădere cu 14,9%), Ford B-MAX (37.316 unități, cu 16,4% mai puțin față de 2015), Logan MCV (34.383 unități, în scădere cu 4,4%) și Dacia Logan (20.000 unități, în scădere cu 61,6% față de 2015).
În perioada ianuarie — noiembrie, 89,6% din producția națională realizată a fost exportată, față de 92,4% cât se înregistra în aceeași perioadă din anul 2015.