Numărul autoturismelor prietenoase cu mediul s-a situat, la finele anului 2020, la 8.902 unităţi, în creştere cu 33,3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, când erau înregistrate 6.678 de exemplare, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Şi ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale a crescut de la 4,2% în 2019, la 7,1% un an mai târziu.
Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie – decembrie 2020, cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 5.019 unităţi, în creştere cu 5,2%, faţă de cele 12 luni din 2019.
Totodată, vânzările de autoturisme electrice au înregistrat un salt de 89%, până la 2.846 de unităţi, iar modelele plug-in s-au vândut în 1.037 de exemplare, mai multe cu 158%, raportat la perioada de referinţă.
Statistica de specialitate arată că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conducea, la sfârşitul anului trecut, Renault – cu 857 de unităţi, Volkswagen (644), Skoda (354), Hyundai (241), BMW (106), smart (101), Peugeot (97), Nissan (90), Mercedes Benz (68) şi Tesla (62).
Cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost comercializate de: Toyota – cu 4.252 de unităţi, Honda (239), Lexus (184), Hyundai (173), Ford (106), Kia (44), Subaru (17) şi Renault (4).
În topul vânzărilor de autoturisme plug-in, pe primul loc se află, la 12 luni, Mercedes Benz – cu 207 exemplare, urmată de Volvo (148), BMW (129), Mitsubishi (114), Ford (91), Skoda (71), Porsche (67), Hyundai (53), Toyota (26) şi Mini (23).
La nivelul lunii decembrie din 2020, în România s-au comercializat 1.557 de autoturisme „verzi”, în creştere cu 62,18% în comparaţie cu luna noiembrie, când se vânduseră 960 de unităţi noi. De asemenea, în intervalul de referinţă, ponderea maşinilor ecologice în total piaţă a ajuns la 9,8%, de la 7,3%.