Volkswagen ar putea constitui provizioane de până la 4 miliarde de euro pentru reducerile de capacitate planificate încă din trimestrul al patrulea, au declarat analiştii firmei de brokeraj Jefferies, într-o notă, după ce au călătorit cu directorii companiei în America de Nord, transmite Reuters.
Volkswagen a declarat la începutul acestei luni că are în vedere închiderea unor fabrici din Germania pentru prima dată în istoria sa, ca parte a unui plan de reducere a costurilor, în timp ce se luptă să concureze cu rivalii asiatici.
”Raţionamentul redimensionării marcii VW nu este nou, dar sentimentul de urgenţă şi hotărârea managementului de a aborda capacitatea în exces şi tiparele de cheltuieli sunt noi”, au scris analiştii Jefferies în notă.
Trei zile pe drum în America de Nord cu managementul ne-au dat convingerea că nu există un plan B care să excludă reducerea capacităţii, au spus aceştia, adăugând că deciziile ar putea duce la provizioane de 3 până la 4 miliarde de euro în trimestrul al patrulea.
Jefferies nu a precizat scopul călătoriei. Volkswagen a refuzat să comenteze.
Ca parte a eforturilor sale de restructurare, Volkswagen a reziliat săptămâna trecută un acord de securitate a locurilor de muncă, de lungă durată, pentru şase dintre fabricile sale germane, ciocnindu-se cu sindicatele puternice care au promis o rezistenţă acerbă împotriva oricăror astfel de reduceri.