Mai puțin cunoscută în afara Chinei decât conaționalii săi BYD, Geely sau SAIC, marca Leapmotor vede în colaborarea cu Stellantis o oportunitate de a își depăși conaționalii în campania de expansiune la nivel mondial.
Zhu Jiangming, cofondator și CEO al Leapmotor, se așteaptă ca numele companiei sale să fie mult mai cunoscut decât în prezent odată cu primele rezultate ale acordului semnat cu Stellantis. Totodată, colaborarea îi va permite o extindere rapidă pe piețe mai greu accesibile pentru mărcile chineze.
„Motivația inițială de a da naștere companiei Leapmotor a fost oportunitate extraordinară oferită de tranziția de la motoarele cu combustie internă la vehiculele electrice”, declara oficialul chinez la sfârșitul lunii trecute.
Totodată, el a susținut că parteneriatul cu Stellantis „ne va permite să preluăm conducerea și să avansăm mai repede decât alți producători auto chinezi”.
Înființată în 2015, Zhejiang Leapmotor a livrat puțin peste 33.000 de vehicule în primul trimestru al acestui an, mult sub cele 624.398 de mașini vândute de BYD, de exemplu. Cu toate acestea, valoarea cifră plasează Leapmotor aproape de vârful start-up-urilor din China producătoare de mașini electrice, precum Li, Aito (susținută de Huawei) sau Nio.
În cida dimensiunilor încă reduse, Leapmotor a reușit să atragă un partener atât de puternic ca Stellantis grație unui know-how-ul tehnologic aprofundat în domeniul vehiculelor electrice accesibile și eficiente dotate cu echipamente avansate de conectivitate.
„Eu și echipa mea ne pricepem la tehnologia sistemelor electrice”, a explicat Zhu, menționând că experiența a fost dobândită în timp ce a lucrat pentru Motorola și, apoi, fondând compania de sisteme de supraveghere și securitate Zhejiang Dahua.
Acesta este un avantaj major atunci când vorbim despre vehicule electrice, unde aproximativ 70% dintre componente sunt electrice și 30% mecanice. Raportul este invers pentru mașinile „clasice” alimentate cu benzină, a menționat Zhu.
Mai mult decât atât, grație experienței despre care vorbește șeful Leapmotor, compania sa utilizează în prezent un număr mare de componente realizate intern. Astfel, prin evitarea colaborării cu mulți furnizori, a fost realizată o importantă reducere de costuri.
Modul de organizare al Leapmotor și controlul costurilor au fost principalele elemente care au atras Stellantis, iar acordul dintre cele două companii a fost parafat doar după ce marele grup auto occidental a garantat investiții de 1,5 miliarde de euro pentru a prelua 21% în Leapmotor. Tot prin acordul semnat a fost înființată o societate mixtă cu scopul de a asambla și vinde automobile Leapmotor în afara Chinei prin intermediul rețelei globale de dealeri a Stellantis.
În prezent, această societate mixtă pregătește vânzarea micului hatchback T03 și a SUV-ului de mărime medie C10 ale Leapmotor în nouă țări europene și a testat deja asamblarea mașinilor din kituri CKD (complet knock-down) în Polonia. Mai mult decât atât, copreședintelui Leapmotor, Michael Wu, a menționat că este luată în considerarea extinderea asamblării și la alte uzine Stellantis europene, precum cele din Franța și Italia.
Mizând pe o extindere rapidă către piețe cu potențial, grație colaborării cu Stellantis, Zhu Jiangming plănuiește să construiască, începând cu 2025, o nouă uzină în China. Doar că noile taxe vamale impuse de SUA și Uniunea Europeană mașinilor electrice produse în China ar putea opri sau, măcar, amâna acest proiect. De altfel, nici actuala uzină chineză din Jinhua nu a atins capacitatea maximă instalată, funcționând în prezent la puțin peste 70% din posibilitățile sale care permit asamblarea a mai bine de 300.000 de vehicule.
Dacă extinderea în Europa cu ajutorul Stellantis va avea succes, Leapmotor s-ar putea concentra mai întâi pe modernizarea și eficientizarea uzinelor Stellantis de pe bătrânul continent.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, la jumătatea lunii mai, Carlos Tavares, șeful grupului Stellantis, a anunțat că marca Leapmotor va începe distribuția în Europa în luna septembrie. Modelele acestei mărci vor fi comercializate, într-o primă fază, în Franţa, Italia, Germania, Ţările de Jos, Spania, Portugalia, Belgia, Grecia şi România.
Vânzările societăţii mixte Stellantis-Leapmotor vor fi extinse, începând din trimestrul patru al lui 2024, spre America de Sud, Orientul Mijlociu, Africa şi India-Asia Pacific, a continuat Tavares.