Renault are un număr mare de rezervări pentru noul model electric Renault 5, potrivit declarațiilor reprezentanților companiei, dar vânzările încă nu au început. Prima versiune disponibilă va fi cea mai scumpă, iar celelalte vor fi disponibile doar în 2025.
Renault va avea un preț de 24.000 de euro, în Franța, după cum arată lista publicată de L’Argus, deși constructorul anunțase la Paris că prețul de pornire va fi exact 25.000 de euro. Cea mai ieftină motorizare va fi lansată însă abia în 2025, prioritate având acum echipările cu baterie mai mare.
Oferta de motorizare a lui R5 cuprinde trei puteri, de 95, 120 și 150 CP. Motorul cel mai puternic este însoțit de o baterie de 52 kWh, care promite o autonomie de 400 km, iar celelalte două vor avea la dispoziție o baterie de 40 kWh care are o autonomie de 300 km.
De asemenea, vor fi patru versiuni de echipare, cu diferite dotări, în funcție de motorizare, aici intrând și tipul de charger. De exemplu, încărcătorul rapid nu va fi disponibil pe cea mai ieftină dintre versiuni. Pe motorizarea de 90 kW va fi un charger de 80 kW (120 CP), iar pe cea de 110 kW (150 CP), charger de 100 kW.
Renault a anunțat că are 50.000 de rezervări pe lista de așteptare, dar comenzile vor fi deschise abia în luna iunie. Primele modele ce vor fi livrate vor avea un preț ceva mai mare, care se apropie de ceea ce regăsim astăzi la alte modele similare, adică aproximativ 29.000 de euro, pe versiunea cu baterie de 52 kWh și motor de 150 CP, în echipare Evolution.
Echiparea Techno ar urma să coste 31.000 de euro, iar Iconic 5, care vine cu o serie de elemente de design specifice, inclusiv cu caroserie bicoloră și autocolant pe acoperiș, va costa 34.000 de euro, un preț care se apropie de cel al lui Zoe. Motorul de 120 CP, cu bateria de 40 kWh, va fi și el disponibil abia anul viitor, cu un preț care începe de la 26.000 de euro.