Renault va anunța lansarea unui nou automobil electric de oraş accesibil, cu prilejul primei zile de listare a diviziei Ampere (divizia de vehicule electrice), în 15 noiembrie, au declarat pentru Reuters trei surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Decizia face parte din eforturile producătorului auto francez de a-i reasigura pe investitori şi de a merge înainte cu planurile de listare a Ampere, care au fost complicate de cererea slabă şi de sporirea concurenţei din China.
Noul model Renault ar urma să fie produs la uzina Novo Mesto din Slovenia şi va fi lansat în 2026, susţin sursele.
Ampere a anunţat că intenţionează să lanseze şase modele electrice până în 2030. Obiectivul Ampere este de a produce 600.000 de vehicule electrice în 2026 şi un milion în 2031.
Compania a vândut anul trecut mai puţin de 50.000 vehicule electrice Megane şi Kangoo, actualele sale modele. Anul viitor ar urma să fie prezentate modelele electrificate Scenic şi R5, dar şi R4 în 2025.
Luna trecută, Stellantis, al treilea producător auto mondial, a prezentat noul Citroen e-C3, un vehicul electric low-cost, cu un preţ de pornire de 23.300 de euro (24.540 de dolari), menit să concureze cu modelele electrice accesibile ale firmele auto din China
Vehiculele electrice (EV) sunt mult mai scumpe decât cele alimentate cu motoare cu combustie internă, iar producătorii auto europeni vor să lanseze modele mai ieftine, încurajaţi de subvenţiile guvernamentale.
Maşinile electrice de oraş din Europa costă în medie aproximativ 30.000 euro. Citroen e-C3 va concura cu Dacia Spring, care este asamblat în China.