Sindicatul United Auto Workers a declarat că va anunţa vineri că mai multe fabrici din SUA vor intra în grevă dacă nu se vor înregistra progrese serioase în discuţiile cu producătorii de automobile pentru noile contracte colective de muncă, fiind susţinut de angajaţii care îndeamnă sindicatul să rămână ferm în eliminarea diferenţelor salariale care afectează cel mai mult lucrătorii noi, transmite Reuters.
UAW a lansat săptămâna trecută o grevă împotriva Ford, General Motors şi a companiei mamă a Chrysler, Stellantis, vizând câte o fabrică de asamblare din SUA la fiecare companie.
Este prima dată când UAW ia măsuri simultan împotriva tuturor celor trei producători auto din Detroit.
Nu era clar când se reiau negocierile la masa principală, după discuţiile îndelungate de luni.
În rândul unor oficiali auto şi consilieri ai Congresului cresc îngrijorările că nu se va ajunge la niciun acord înainte de termenul limită de vineri la prânz.
Lucrătorii participanţi la pichetele din Toledo, Ohio, au spus marţi că sindicatul ar trebui să menţină cursul.
„Voi respinge contractul până când va fi corect. Ştiu că nu vom obţine totul, dar am renunţat la multe în 2008, cu recesiunea. O voi face atâta timp cât este nevoie „, a declarat Laura Zielinski, 55 de ani, care a lucrat la Uzina Stellantis Jeep din Toledo de mai bine de 28 de ani.
Greva din SUA este acum în a şasea zi, cu puţine semne de progres către un acord. Aproximativ 12.700 din cei 150.000 de membri ai UAW care lucrează la Big Three sunt în grevă, iar analiştii se aşteaptă că fabricile care construiesc camionete mai profitabile, precum F-150 de la Ford, Chevy Silverado de la GM şi Ram de la Stellantis, ar fi următoarele ţinte dacă grevele vor continua.
Reprezentanta SUA Debbie Dingell, democrată din Michigan, a declarat marţi că mesajul ei către producătorii de automobile şi UAW este să rămână la masă şi ”să se asculte unii pe alţii”.
Casa Albă a declarat marţi că secretarul interimar al Muncii Julie Su şi consilierul Gene Sperling vor continua să vorbească cu toate părţile de la Washington, mai degrabă decât să călătorească la Detroit.
Sindicatul şi companiile sunt în conflict în ceea ce priveşte salariile şi beneficiile pentru lucrători. Cei trei producători de automobile au propus majorări de 20% a salariilor pe perioada de 4 ani şi jumătate a ofertelor propuse, deşi aceasta este doar jumătate din ceea ce cere UAW până în 2027.
Muncitorii au făcut presiuni ca producătorii de automobile să-şi elimine structura de salarizare pe niveluri, care plăteşte lucrătorii mai noi mult mai puţin pentru aceleaşi locuri de muncă ca veteranii.
”Nu primim nicio împărţire a profitului. Nu primim beneficii complete”, a spus Esperanza Ledesma, 32 de ani, un angajat suplimentar care a lucrat la uzina din Toledo timp de un an.
”Eu fac mai mult ca chelneriţă. Ştii ce spun? Eu mă zbat.”
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat că este prematur să se anticipeze impactul grevei asupra economiei, care va depinde de cât va dura acţiunea.
Grevele au oprit producţia la fabricile din Michigan, Ohio şi Missouri, care produc Ford Bronco, Jeep Wrangler şi Chevrolet Colorado, alături de alte modele populare.
Ford a concediat vineri 600 de lucrători care nu sunt în grevă la uzina Michigan Bronco, din cauza impactului opririi lucrărilor.
GM a declarat că se aşteaptă să oprească operaţiunile la uzina de maşini din Kansas la începutul acestei săptămâni, din cauza grevei de la uzina din Missouri din apropiere, care a afectat 2.000 de muncitori.
Separat, un sindicat canadian şi-a prelungit cu o zi termenul limită pentru negocierile la operaţiunile Ford din Canada.
Contractul Ford cu sindicatul canadian Unifor, care reprezintă aproximativ 5.600 de lucrători, de la trei fabrici din Canada, a expirat la ora 23:59. EDT luni (0359 GMT marţi).
Unifor a declarat marţi devreme că negocierile au fost prelungite cu 24 de ore, după ce a primit o ”ofertă substanţială” de la Ford, dar că membrii Unifor ar trebui ”să îşi menţină pregătirea pentru grevă”.
O grevă a lucrătorilor canadieni ar putea paraliza producţia americană a celor mai profitabile vehicule Ford, chiar dacă UAW decide să nu comande greve la fabricile de camioane din Kentucky; Dearborn, Michigan; şi Kansas City, Missouri.
Ford a declarat că a fost de acord să continue negocierile dincolo de termenul limită, în speranţa de a ajunge la un acord provizoriu.