Toyota țintește o producție record pentru întreg anul 2023 și raportează o valoare fără precedent a producției de automobile în primele șase luni ale acestui an. Vânzările au crescut și ele și vor face din Toyota singurul constructor auto cu peste 10 milioane de vehicule livrate la final de an.
Japonezii de la Toyota au vândut în prima jumătate de an 5,42 milioane de autovehicule la nivel global, cu toate cele patru mărci, Toyota, Lexus, Daihatsu și Hino, marcând o creștere de 5,5% față de anul trecut, fiind prima creștere după doi ani, în semestrul 1. Vânzările de pe piețele externe au avut un avans foarte mic, apropiat de zero, cu un volum de 4,2 milioane de vehicule, cele două mărci ale grupului care sunt livrate internațional, Toyota și Lexus, contând cu 4,05 milioane de unități, cu numai 0,5% peste volumul din 2022.
În privința producției, constructorul japonez a făcut acte de eroism, deoarece avea de livrat un volum important de comenzi înregistrate în anul anterior, astfel că a trebuit să împingă ritmul de producție la maxim. Așa s-a ajuns la un nou record istoric al companiei pentru primul semestru, cu 5,62 milioane de autovehicule fabricate, reprezentând o creștere de 10,3%, din care 3,52 milioane de vehicule au fost produse în afara Japoniei, de asemenea, un record absolut pentru companie. Mărcile Toyota și Lexus au contribuit cu 4,9 milioane de unități produse, un alt record pentru companie, 3,25 de milioane fiind asamblate în facilitățile la nivel internațional, care și ele au atins un nivel record al producției.
Rezultatele au venit la finalul unei luni iunie de excepție, cu aproape 1 milion de vehicule vândute, acesta fiind recordul de vânzări reușit într-o singură lună, așa cum a fost și cel al mărcilor Toyota și Lexus (899.000 unități), dar și cu peste 1 milion de vehicule produse în toate uzinele din lume, bineînțeles, tot un record istoric. De menționat că producția din Japonia a crescut în luna a șasea cu 51,6%, pentru mărcile Toyota și Lexus, iar producția din afara țării a urcat până la 645.700 unități, cea mai mare valoare înregistrată vreodată în luna iunie.
Toyota are în acest moment șase luni consecutive de creștere la nivel de producție, și cinci luni consecutive de creștere a vânzărilor.
În Europa, Toyota se confruntă cu o piață extrem de competitivă, cu mărci care înregistrează un reviriment vizibil al vânzărilor, cum sunt Renault sau Hyundai – Kia, astfel că își dispută poziția de a doua marcă de pe piață. Volumul livrat în Europa în cele șase luni din acest an a fost de 547.655 unități, cu 2,8% mai multe decât în 2022, compania precizând că rezultatul a venit pe fondul unei recuperări a impactului crizei de semiconductori și a unei cereri solide în continuare. Europa rămâne a patra cea mai mare piață a grupului, după China, America de Nord și piața locală, Japonia. Producția din Europa a grupului japonez s-a ridicat la 399.082, cu numai 0,2% peste cea din anul anterior.
În China, cele 1,55 milioane de unități au adus o scădere ușoară, de 0,5%, tendința fiind pusă pe seama încetării unor subvenții guvernamentale. Producția din această țară a fost de 1,57 milioane de unități, cu 2,8% peste cea din primul semestru din 2022.
În acest moment, Toyota rămâne liderul indiscutabil al industriei auto, cu peste un milion de vehicule vândute în fața celor de la VW, care au raportat livrări la un nivel de 4,4 milioane în primul semestru. Pentru finalul anului, principalul concurent al Toyota și-a prognozat 9 milioane de vehicule vândute, în timp de japonezii țintesc aproximativ 10,8 milioane de vehicule livrate până în decembrie.