Numărul de autoturisme electrice înmatriculate în luna aprilie în România a fost cu foarte puțin mai mare decât cel înregistrat în urmă cu un an, iar acest lucru are la origine în special data de start a Programului Rabla. Printre mașinile electrice din piață sunt deja nume importante care înregistrează scăderi, în acest an. Piața de automobile electrice noi din România dă semne de încetinire, iar acest lucru ar putea să dea un semnal de alarmă pentru întreaga piață de autoturisme din România, după cum arată datele DRPCIV.
Cel mai vândut autoturism electric, Dacia Spring, a avut o scădere de 40% în luna aprilie, iar mai multe modele au înregistrat scăderi considerabile, unele în aprilie, altele pe întreg intervalul ianuarie aprilie. Trebuie precizat că una dintre cauzele solide ale scăderilor este Programul Rabla, care a început mult mai târziu față de 2022, pe 24 martie, astfel că a condus la amânarea achiziției, odată cu livrarea mașinilor.
În același timp, nu este exclus ca cererea de astfel de vehicule și cererea de pe piața auto în general să fie în scădere, în contextul economic actual, dominat de inflație. Numărul de autoturisme electrice înmatriculate în aprilie a fost de 881 unități, o creștere simbolică de 54 de mașini față de anul trecut (6,4%). Dacia Spring, liderul acestui segment, a înregistrat un volum de 306 unități, cu 39,5% mai puține decât în 2022, în luna patra, în timp ce mașina de pe locul al doilea din segmentul electric, Model Y, a reușit o creștere substanțială, de peste 400% (147 unități), pe fondul scăderii prețurilor. Scăderi au mai înregistrat în aprilie, dintre modelele populare, ZOE (11 unități, -71%) și Kona (9 unități, -64%), iar printre modelele cu creștere se numără în primul rând Megane E-Tech (75 unități, model nou) și e-Up (37 unități, 121%). După patru luni, volumul de mașini electrice noi înmatriculate în România este de 4097 unități, mai mare cu 37 de procente, față de cel înregistrat în 2022, care nu reflectă în totalitate tendința din ultimele două luni. Liderul Dacia Spring este încă pe creștere, cu 1865 de unități înmatriculate, dar avansul față de anul trecut a încetinit la mai puțin de 200 de unități (27,9%). Pe locul al doilea este Tesla Model Y, unul dintre performerii acestui an, cu 297 de unități și creștere de șase ori față de anul trecut, iar pe locul al treilea este Renault Megane E-Tech, lansat în acest an și aflat pe val, la mică distanță de Model Y (292 unități). Rămâne în topul preferințelor românilor și VW e-Up, cu 221 de unități înmatriculate, o creștere cu peste 130% a vânzărilor.
Au scăderi semnificative modele cunoscute: Tesla Model 3, care anul trecut era al doilea cel mai vândut, are -48%, cu 218 unități (locul 4), VW ID.3, care ar fi trebuit să crească, pe fondul relaxării crizei de semiconductori, a scăzut cu 52% (69 de unități înmatriculate), Renault ZOE, care are o vârstă venerabilă, are în acest an un declin de 58%, cu 68 de vehicule, iar EDA, cel mai popular model electric de la Mercedes, a pierdut și el 52% din numărul de unități înmatriculate. O scădere foarte mare este și cea înregistrată de Hyundai Kona, -85%, cu mai mult de 200 de vehicule în minus, comparativ cu perioada similară din 2022, Skoda Enyaq (-63%), Fiat 500 (-48%), și din nou Hyundai, cu Ioniq 5 (-34%). De asemenea, Nissan Leaf și Peugeot 2008, au înregistrat și ele scăderi.
În acest moment, înmatriculările de autoturisme din România, pe primele patru luni ale anului, au o creștere de 25%, cu un volum total de 46.328 de unități, după ce în aprilie avansul față de aprilie 2022 a fost de 16,3%. Celelalte motorizări din piață, benzina și motorina, au înregistrat creșteri de volume înmatriculate, dar în proporții diferite. Mașinile cu motoare exclusiv pe benzină au rămas cele mai multe în totalul pieței, cu o creștere de 27,6% față de cele de anul trecut și un volum total de 30.708 unități, în timp ce mașinile cu motoare diesel au crescut cu numai 8,6%, la 6159 de unități. Segmentul de autoturisme electrificate (electric plus hibrid) a crescut cel mai mult, dar cu procente mai ponderate: 29,3%, la un total de 9.461, din care cele 100% electrice sunt cam jumătate, 4.097 unități. În acest fel, ponderea acestor tipuri de motorizare s-a modificat din nou, cu benzina la cote fără precedent, 66,3% din total, în timp ce dieselul a scăzut la un nou minim istoric, 13,3%, cu o cotă de 20,4% pentru hibride și electrice. Autoturismele complet electrice și-au majorat cota de piață la 8,7% din totalul pieței de autoturisme noi din România, cu un avans mai moderat față de creșterile din lunile anterioare.