Asociația Constructorilor de Automobile din Europa a realizat o actualizare a situației rețelelor de încărcare a automobilelor electrice de pe continent, în contextul accelerării vânzărilor de astfel de vehicule. România este din nou exemplu negativ în UE.
România este dată ca exemplu negativ, deși nu are cea mai proastă rețea de stații. Uniunea Europeană pune presiune pe constructorii de automobile să treacă la propulsia electrică, însă rețelele de stații de încărcare sunt complet deficitare, iar unul dintre motivele pentru care cumpărătorii de automobile resping ideea unui vehicul electric este exact absența stațiilor de încărcare. Potrivit datelor ACEA, actualizate în 2022, două țări din UE, Germania și Olanda, dețin 42% din toate stațiile de încărcare. Olanda este cea mai puternic dezvoltată țară europeană din acest punct de vedere, cu 111.821 de puncte de încărcare, iar Germania are 87.674 de puncte, iar împreună acoperă doar 10% din stații. În cele 90% din suprafața rămasă se află cele 58% din punctele de încărcare.
Asociația folosește ca exemplu negativ România, pentru a sublinia cât de puțin dezvoltată este rețeaua de încărcare în restul Europei: numai 1.658 de puncte de încărcare, de 67 de ori mai puține, în condițiile în care România este de șapte ori mai mare decât Olanda. Cu toate acestea, nu România este țara cu cele mai puține stații: Malta are doar 13 puncte de încărcare, Cipru – 69, Estonia – 300, Lituania – 477, iar Letonia – 660. Fără îndoială, dacă analizăm raportul stațiilor de încărcare pe km pătrat, România are cea mai mică densitate a rețelei de încărcare. Deficitul de stații pentru vehiculele electrice este cu atât mai important în România cu cât achizițiile de mașini care merg exclusiv cu baterii au crescut simțitor în ultimii doi ani, după lansarea pe piață a modelului Dacia Spring, care a depășit 10.000 de mașini înmatriculate, parcul de vehicule electrice din România fiind în acest moment de aproape 25.000 de vehicule.
Dacă raportăm acest număr la rețeaua existentă, de 1.658 de puncte, reiese că avem cam 15 automobile pe un punct de încărcare, ceea ce înseamnă că, dacă ar folosi doar punctele de încărcare publice, ar putea încărca doar o dată la 4 zile. Premierul Nicolae Ciucă declara în 2022 că are în plan instalarea a 30.000 de puncte de încărcare în România, însă de atunci nimic nu s-a mai auzit de acest plan. Deocamdată, șoferii din România au 1,7 puncte de încărcare la fiecare 100 km de șosea, în timp ce Olanda are 64 de puncte la 100/km. Statisticile Uniunii Europene privind stațiile de încărcare a vehiculelor electrice arată că în ultimul trimestru al anului 2022 s-a atins un volum de 480.000 de puncte de încărcare în Europa, din care doar 58.000 sunt stații rapide, de curent continuu. În ultimul trimestru, avansul a fost de aproximativ 60.000 de puncte de încărcare, insuficient pentru necesarul parcului european de automobile electrice, atât autoturisme, cât și vehicule comerciale.
Conform acelorași statistici UE, la finalul anului 2022, se aflau în circulație în Uniunea Europeană 3,17 milioane de automobile electrice, după o creștere masivă în cele 12 luni, de la 2 milioane, câte erau la finalul lui 2021. Calculul arată că media europeană este de aproape șapte vehicule pe un punct de încărcare, iar volumul de mașini cu bterie va crește în continuare. Cota de piață a vehiculelor BEV (exlcusiv cu baterii) a ajuns la aproape 10% din piața de autoturisme noi, în 2022. Constructorii de automobile au atras atenția în repetate rânduri că Uniunea Europeană trebuie să-și facă partea ei de treabă, în procesul de electrificare, adică se se asigure că infrastructura de încărcare va ține pasul cu creștere pieței, pentru a nu da naștere la blocaje, la supraîncărcarea rețelei existente și la perturbarea pieței de automobile. Calculele ACEA arătau că ar fi nevoie de 14.000 de noi puncte de încărcare instalate zilnic în UE, pentru a satisface cererea pieței. Asta înseamnă că până în 2030 ar trebui să fie pe șosele cel puțin 6,8 milioane de puncte de încărcare, de la nici jumătate de milion, câte erau pe 31 decembrie 2022.