Vicepremier al guvernului italian și ministru al transporturilor, Matteo Salvini și-a exprimat dezaprobarea față de decizia Parlamentului European de a aviza propunerea Comisiei Europene privind interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare termice în 2035. Oficialul italian consideră că trecerea la mașini electrice în doar 12 ani reprezintă o „sinucidere” și un „cadou” făcut industriei auto chineze.
Regulile aprobate la începutul acestei săptămâni de Parlamentul European impun ca până în 2035 producătorii de automobile să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 de la mașinile noi vândute, ceea ce ar face imposibilă vânzarea de vehicule noi alimentate cu combustibili fosili în Uniunea Europeană.
Cu un astfel de plan, Italia ar avea mult de pierdut dat fiind faptul că pe teritoriul său se află uzine ale unor mărci precum Fiat și Alfa Romeo, care utilizează încă motoare cu ardere internă. De altfel, Italia s-a aflat printre cele cinci state europene, inclusiv România, care au solicitat Comisiei Europene (CE) să amâne cu cinci ani planul de interzicere a vânzărilor de mașini noi alimentate cu benzină sau motorină.
Îmn vara anului trecut, Italia, România, Portugalia, Slovacia și Bulgaria au solicitat ca în 2035 să fie aplicat un procent de reducere a emisiilor de CO2 rezultate de la mașinile nou vândute de doar 90% față de 100% cum este prevăzut în proiectul „Fit for 55” al Comisiei Europene.
Acum, după votul Parlamentului European, Matteo Salvini și-a acutizat discursul menționând că „fundamentalismul ideologic al electricității este o sinucidere și un cadou pentru China”.
Conform ministrului italian este nevoie de mai mult timp și investiții enorme pentru a asigura o tranziție fără probleme. La fel, ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a indicat că Roma va încerca să dilueze ținta propusp de CE și adoptată de Parlamentul European.
„Italia va înainta propria sa contra-propunere: să limiteze reducerea la 90%, oferind industriilor șansa de a se adapta”, a declarat Tajani, citat de cotidianul Corriere della Sera.
Conform ANFIA, asociația industriei auto italiene, industria din statul sud-european angajează direct sau indirect peste 270.000 de persoane și reprezintă mai mult de 5% din produsul intern brut al țării.
Tot datele ANFIA arată că vânzările de mașini complet electrice au scăzut cu 27% anul trecut în Italia, reprezentând doar 3,7% din totalul înmatriculărilor de mașini noi.
Statele UE au convenit asupra acordului privind interzicerea mașinilor cu motoare termice în octombrie 2022, dar reglementările încă trebuie avizate pentru a intra în vigoare. Aprobarea finală este așteptată în martie 2023.