Înmatriculările de autoturisme în România au scăzut cu 25,8% în primele trei luni din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat de presă al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
„După ce, în ultimele 4 luni ale anului 2020, am consemnat creşteri importante ale înmatriculărilor de autovehicule, anul 2021 a debutat cu o scădere semnificativă în lunile ianuarie (-46,6%) şi februarie (-18,8%), acestea fiind, într-o oarecare măsură, compensate de creşterea de 19,4% din luna martie. Pe plan european, însă, după o creştere importantă în luna martie (+87,3%), primul trimestru se încheie cu o creştere generală de 3,2%”, se spune în comunicat.
Revenind la piaţa naţională, top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) după 3 luni din anul 2021 este condus de către Dacia (4.322 unităţi), urmată de Ford (2.656 unităţi), Toyota (2.061 unităţi), Hyundai (1.844 unităţi), Volkswagen (1.833 unităţi), Skoda (1.767 unităţi), Mercedes Benz (1.541 unităţi), Renault (1.456 unităţi), BMW (956 unităţi) şi Suzuki (809 unităţi).
Autoturismele (care reprezintă cca. 79% din total) au înregistrat, în luna martie 2021, un volum de 7.752 unităţi, cu 18,7% mai mare decât în luna similară din 2020. Pe ansamblul primelor 3 luni din 2021, se înregistrează a scădere generală de 25,8% comparativ cu perioada similară a anului anterior.
Conform sursei citate, după primele 3 luni ale anului 2021, se observă o evoluţie mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, segmentele în creştere fiind A (+115,8%), F (+153,5) si „Sport” (+19,0%), celelalte fiind în scădere. În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 45,3% (în creştere cu 5,8 pp faţă de 2020), urmat de C, cu 26,6% (în scădere cu 7,2 pp) şi B, cu 17,9% (în scădere cu 1,5 pp).
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, după 3 luni din 2021, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o scădere moderată (-3,8 pp) faţă de perioada similară din 2020, ajungând, astfel, la o pondere de 61,3%. În ceea ce priveşte autoturismele cu motoare diesel, şi acestea înregistrează o scădere de 3pp faţă de primele 3 luni din 2020, deţinând,
însă, o cotă de doar 26,5% din total.
Potrivit comunicatului, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun si de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după primele 3 luni din 2021, o cotă de piaţă de 12,2%, care este de 2,2 ori mai mare decât cea pe care o aveau după perioada similară a anului trecut (5,5%).
„Ca şi în anul 2020, când, deşi s-a înregistrat o contracţie importantă a achiziţiilor de autoturisme, cele „verzi” au performat, şi în 2021 acestea rămân în teritoriul pozitiv, crescând cu 65,0% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Şi mai important este faptul că ele deţin, în luna martie, o cotă de piaţă de 10,7%, iar după după 3 luni din 2021, 12,2% faţă de doar 5,5%, cât era în perioada similară din 2020″, se precizează în comunicat.
O altă analiză prezentată de APIA este evoluţia autoturismelor cu tracţiune integrală (4×4). Acestea au, după 3 luni din 2021, o cotă de piaţă de 25,3%, pe un volum total de 5.174 unităţi, inferior cu 21,4% celui consemnat în perioada similară din 2020.
În ceea ce priveşte tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme în primele 3 luni din 2021 au fost realizate de către persoanele juridice, care acoperă 67% din totalul achiziţiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 33%. Raportul este unul mai dezechilibrat decât de obicei, în condiţiile în care demararea mai târzie a programului Rabla, a generat o aşteptare vizibilă în special în rândul persoanelor fizice, şi nu numai.
În ceea ce priveşte autovehicule comerciale uşoare (inclusiv minibuse şi pick-up), APIA precizează că şi această categorie de autovehicule înregistrează, după două luni de scădere în 2021, o creştere, chiar importantă (+10,7%). Cu toate acestea, după trei luni din acest an consemnăm o scădere generală de 7,0%, aceasta fiind mai puţin abruptă comparativ cu cea înregistrată de
autoturisme (-25,8%). În acest context, sunt mărci şi modele care sunt în teritoriul pozitiv în raport cu perioada similară din 2020.