Acţiunile Volkswagen au urcat marţi cu peste 9%, ridicând capitalizarea bursieră a grupului german la aproape 150 de miliarde de dolari, după ce al doilea mare producător de vehicule din lume a oferit mai multe detalii privind extinderea pe segmentul automobilelor electrice, transmite Reuters.
La o zi după ce a prezentat planuri de a construi şase fabrici de celule de baterii în Europa, compania germană a anunţat că vrea să crească de peste două ori livrările de vehicule electrice în acest an.
În cadrul conferinţei anuale a grupului, VW şi-a reiterat încrederea că reducerea costurilor va ajuta la creşterea marjei de profit în următorii ani.
„Performanţa noastră bună din 2020, un an dominat de criză, ne va impulsiona să accelerăm transformarea noastră”, a declarat directorul general Herbert Diess într-un comunicat.
Întrebat despre o potenţială listare a diviziei de lux Porsche, Diess a spus că nu este nevoie de o măsură imediată, având în vedere importanţa Porsche pentru eforturile de schimbare a grupului.
”De aceea trebuie să ne gândim foarte, foarte bine la fiecare pas”, a spus el”.
Acţiunile preferenţial ale Volkswagen, tranzacţionate încadrul indicelui german DAX, au crescut cu până la 9,3%, până la cea mai mare valoare atinsă din 3 iulie 2015, oferind producătorului auto o evaluare de piaţă de peste 121 miliarde euro (144 miliarde dolari). În acest an, acţiunile VW au crescut cu peste o treime.
Acţiunile ordinare ale Volkswagen au crescut cu până la 29%, cel mai mare câştig consemnat în timpul tranzacţiilor din 2008, cînd producătorul auto a devenit pentru scurt timp cea mai valoroasă companie din lume.
Diess a declarat pentru Reuters că Volkswagen, ale cărui mărci variază de la Seat şi Skoda până la Audis şi Bentley, valorează în opnia sa 200 de miliarde de euro, afirmaţie care reflectă ambiţia sa de a detrona Tesla în postura de lider mondial în producţia de maşini electrice.
Volkswagen, care a livrat anul trecut 422.100 de vehicule electrice, a mai spus că va aplica un model standardizat de platformă, introdus pentru producţia de vehicule cu ani în urmă, pentru software, baterii şi încărcare.
Grupul a confirmat că îşi propune o marjă operaţională de 7% -8% până în 2025, adăugând că probabil va încheia 2021 la capătulul superior al unui coridor ţintă de 5% -6,5%.
Spre comparaţie, Stellantis, al patrulea mare producător auto din lume, creat în ianuarie prin fuziunea Fiat Chrysler cu producătorul Peugeot PSA, vizează o marjă de profit operaţional ajustată de 5,5% -7,5% în acest an.
Obiectivul Volkswagen va fi atins prin reducerea costurilor fixe cu 2 miliarde de euro până în 2023, comparativ cu 2020, reprezentândo scădere de 5%, precum şi o scădere de 7% a costurilor cu materialele, în aceeaşi perioadă, a anunţat grupul, fără a oferi detalii suplimentare.
Pentru a obţine un control mai bun al costurilor cu personalul, Volkswagen a oferit duminică un program de pensionare anticipată sau parţială angajaţilor mai în vârstă, prin care ar putea defiinţa până la 4.000 de locuri de muncă la fabricile sale din Germania.
Grupul are aproximativ 670.000 de angajaţi la nivel global.
„Ne propunem să punem transformarea ambiţioasă a Grupului Volkswagen pe o bază financiară solidă”, a spus directorul financiar Arno Antlitz.