Kia continuă procesul de electrificare al gamei, anunțând de curând și varianta electrică a crossover-ului Niro. Mai devreme am testat varianta hibridă a acestuia, iar acum a venit la testele AutoReport.ro varianta plug-in hybrid.
Trebuie să spunem încă din start că Niro este singurul vehicul din lume care vine în toate cele trei variante. Coreenii propun o mașină spațioasă aflată undeva la granița dintre crossover și MPV.
Noul Kia Niro este un SUV disponibil exclusiv în versiuni eco. Acesta completează astfel gama Kia în zona SUV-urilor compacte. În gama Kia, există deja Sportage cu motoare clasice. Odată cu varianta 100% electrică, Niro a devenit o gamă de sine stătătoare în portofoliul coreenilor. Deși Sportage a inspirat Niro, vehiculul hibrid ni se pare mai puțin atrăgător decât SUV-ul coreean în partea spate.
Noul SUV hibrid al celor de la Kia este cu 13 centimetri mai scurt și cu 10 mai scund decât Sportage, dar oferă un ampatament mai lung cu 3 centimetri.
Deși este înrudit cu Sportage, Niro este construit pe o platformă dedicată modelelor cu propulsie alternativă – aceeași pe care grupul Hyundai-Kia asamblează și noul Hyundai Ioniq.
Kia Niro este animat de un sistem hibrid format dintr-un motor pe benzină de 150 CP la care se adaugă unul electric care dezvoltă 36 CP suplimentari. Puterea maximă generată de sistemul de propulsie al lui Niro este de 139 CP, pentru că din rațiuni de efeciență cele două motoare nu pot lucra la capacitate maximă în același timp. Transmisia este una cu dublu ambreiaj și 6 trepte și face parte dintr-o generație nouă de cutii produse de grupul coreean. Niro este destul de sprinten pentru o mașină de dimensiunile sale și este confortabilă mai ales în oraș. Stă destul de bine pe drum, iar în viraje stă destul de bine datorită centrului de greutate destul de coborât. Important este că atunci când bateriile sunt încărcate 100%, Niro plug-in hybrid are o autonomie de până la 40 kilometri în modul electric. Pachetul de baterii este Lithium-Ion Polymer, de 8.9-kWh. Acumulatorii se încarcă în peste 2 ore și jumătate.
În interior avem un design destul de anost, dar materialele folosite sunt foarte bune, Alături de un sistem de navigatie cu ecran tactil de 8 inch, noul Kia Niro oferă un pachet de conectivitate vast, dar și sistem audio JBL. Sistemul Android Auto te lasa sa-ti conectezi smartphone-ul pentru a putea avea mainile libere. În plus, pe consola centrală avem un încărcător wireless pe care poate fi așezat telefonul pentru a fi încărcat. În Kia Niro au loc 5 persoane, având suficient spațiu pentru cap și picioare.
În ceea ce privește siguranța, pe Kia Niro sunt prezente cele mai noi sisteme precum: cruise controlul adaptiv, lane assist, detectarea unghiului mort, sistemul de alertă a traficului din spate și sistemul de frânare de urgență autonomă cu detectarea pietonilor.
Kia Niro 1.6 Hibrid Plug-In (GDI PHEV)
0-100 km/h: 10,8 secunde
Viteza maximă: 172 km/h
L/l/î: 4.355/1.805/1.535
Masă proprie: 1.94
Volum portbagaj (l): 324
Motor Termic
Cilindree (cmc): 1.580
Putere (CP): 150 la 5.700 rpm
Cuplu maxim (Nm): 147 la 4.000 rpm
Motor Electric
Putere (CP): 36
Cuplu (Nm): 147
Consum mediu: 1,8 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: Automată, 6 trepte