Ratingul de credit al Nissan Motor a fost redus marţi de către S&P Global Ratings la nivelul junk, nerecomandat investiţiilor, din cauza perspectivelor de profit negative, sub aşteptări, ale producătorului auto japonez în anul 2023, transmite Reuters.
Lună: martie 2023
Hyundai a prezentat noua generație a SUV-ului Kona
Hyundai Motor Company a prezentat astazi, in premiera mondiala, noul KONA. Cea de-a doua generatie a modelului ofera una dintre cele mai variate game de sisteme de propulsie din segmentul B-SUV. Clientii pot alege intre variantele EV (doua optiuni pentru baterie – 48,4 kWh si 65,4 kWh), HEV si ICE, alaturi de versiuni sportive N Line pentru fiecare dintre acestea.
Lipsa infrastructurii frânează trecerea la mașini full-hibrid și electrice
Unul dintre potențialele motive ce îi determină pe unii șoferi să nu își dorească să renunțe la mașinile cu carburant convențional , conform unui sondaj de piață, este lipsa infrastructurii. Datele ne arată că jumătate dintre români (52%) consideră că România nu este pregătită ca infrastructură pentru mașinile electrice, iar la o privire mai atentă, observăm că șoferii peste 55 ani sunt cei mai vehemenți în acestă convingere (62%).
Jumătate dintre șoferii români ar dori să își cumpere altă mașină în următorii 3 ani
Un studiu dat publicității astăzi susține că 5 din 10 români (48%) intenționează să își schimbe actuala mașină într-un interval de 1 – 3 ani și 4 din 10 vor să achiziționeze o mașină prin programul Rabla.
Toyota a lansat noua gamă Crown cu patru caroserii
Tendința globală de transformare a tuturor automobilelor în SUV-uri cunoaște un impact semnificativ și la Toyota, care a lansat – în premieră pentru propria gamă – sedanul crossover Crown, parte a unei familii de modele.
Compania din Turcia care deține uzina din Craiova a încheiat un contract major cu Stellantis
Grupul turc Koç, cel care controlează uzina din Craiova prin compania Ford Otosan, a încheiat un nou acord cu Stellantis pentru preluarea diviziei de vânzări din Turcia și asamblarea de vehicule comerciale ușoare.
Chinezii de la Grupul Geely au lansat o nouă marcă de automobile electrice
Constructorul chinez Geely, care deține, printre altele, Volvo și Polestar, a lansat o nouă marcă de automobile electrice, care va oferi primele șapte modele în doar doi ani. Holdingul chinez Geely deține în prezent atât marca proprie, care a vândut anul trecut peste 1,4 milioane de automobile, cât și mărcile europene Volvo, Polestar și Lotus și pe cele asiatice Lynk & Co, Zeekr și Proton, dar și-a propus să se extindă în continuare. Geely a lansat o nouă marcă de automobile electrificate, numită Galaxy, cu care vrea să ocupe un segment și mai mare din piața chineză de mașini cu baterii.
Vânzările Dacia din Marea Britanie au crescut cu peste 300% în februarie 2023
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut cu 26% în februarie, la 74.441 unităţi, a şaptea lună de creştere consecutivă, pe fondul atenuării deficitului global de semiconductori, care a afectat industria auto, a anunţat luni Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.
Tesla Model Y, vizată de un recall în SUA. 3.470 de mașini au un șurub strâns necorespunzător
Compania americană Tesla a anunțat un nou „recall” care, deocamdată, vizează doar piața din Statele Unite. 3.470 de mașini Model Y au un șurub strâns necorespunzător.
Tesla reduce încă odată preţurile pentru Model S şi Model X pe piaţa din SUA
Constructorul auto american Tesla Inc. a anunţat duminică seara că a decis să taie preţurile pentru Model S şi Model X pe piaţa din SUA, cu 5.000 respectiv 10.000 de dolari, în încercarea de a stimula cererea pentru automobilele sale electrice, transmite Bloomberg.