Constructorul auto american Tesla a demarat discuţiile cu Guvernul din India pentru o propunere de investiţii vizând construirea unei uzine de asamblare, cu o capacitate de 500.000 de automobilele electrice pe an, în această ţară asiatică, potrivit unui articol publicat joi în cotidianul Times of India, preluat de Reuters.
Preţurile pentru vehiculele electrice produse la viitoare uzină ar urma să înceapă de la două milioane de rupii (24.400 de dolari). De asemenea, compania controlată de miliardarul Elon Musk este interesat şi de posibilitatea de a utiliza India ca o bază de export şi intenţionează să livreze automobilele produse la viitoarea uzină din India în ţările din regiunea India-Pacific, susţine articolul publicat în Times of India, care citează surse guvernamentale.
Oficial, cu prilejul unei întâlniri cu Elon Musk, care a avut loc luna trecută, premierul Indiei, Narendra Modi, a îndemnat producătorul de automobile electrice să facă o „investiţie semnificativă”, în ţara sa.
Săptămâna trecută şi ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, s-a declarat optimist că grupul american Tesla va construi o uzină în Franţa, după discuţiile care au avut loc între preşedintele Emmanuel Macron şi directorul general de la Tesla, Elon Musk.
Miliardarul Elon Musk este în căutarea locaţiei unde va fi amplasată următoarea uzină Tesla şi în lunile mai şi iunie a vizitat Franţa, unde a avut întâlniri cu mai mulţi oficiali guvernamentali inclusiv cu preşedintele Emmanuel Macron.
În luna februarie a acestui an, Tesla Inc. a anunţat că va construi o uzină de asamblare la Monterrey, nordul Mexicului. Aceasta ar urma să fie a treia uzină Tesla din străinătate, după cele de la Shanghai (China) şi Berlin (Germania), şi prima din America Latină.